Light Dark

Două terenuri din București și Voluntari aparținând companiei Adama, parte a fondului de investiții Immofinanz, au fost deja vândute, în timp ce tranzacția pentru un alt teren, localizat în centrul Bucureștiului, se va finaliza în luna noiembrie.

Cele trei proprietăți au o suprafață totală de aproximativ 36.000 de metri pătrați. Compania va încheia, de asemenea, contracte de vânzare pentru alte terenuri Adama în viitorul apropiat.

Sorin Visoianu_IMMOFINANZ Romania

“Aceste tranzacții reprezintă un pas natural în strategia noastră de a ne concentra pe proprietățile de retail și birouri, atât cele existente, cât și cele viitoare. Deși Adama deține un portofoliu extins de terenuri premium, credem că acestea sunt  potrivite în special pentru complexurile rezidențiale. Vom continua procesul de vânzare al proprietăților rămase care nu fac parte din businessul nostru de bază, cu scopul de a ne consolida afacerea”, a declarat Sorin Vișoianu, Country Manager Operations pentru Immofinanz România.

Immofinanz a finalizat vânzarea a doua terenuri, într-o tranzacție asistată de CBRE și Cushman&Wakefield Echinox. Un teren este situat pe bulevardul Ghencea din București și are o suprafață de 12.000 de metri pătrați, iar celălalt se află pe strada Erou Iancu Nicolae din orașul Voluntari, având o suprafață de 13.000 de metri pătrați. Mai mult, compania va finaliza vânzarea unui alt teren de 10.800 de metri pătrați pe strada Vasile Lascar din București, în luna noiembrie. Părțile au căzut de acord să nu dezvăluie alte detalii despre tranzacții. Alte terenuri, situate în București, cu o suprafață totală de 70.000 de metri pătrați, sunt în proces de vânzare și vor fi vândute în perioada următoare.

Fondul austriac de investiții Immofinanz a anunțat cumpărarea integrală a companiei rezidențiale Adama în 2011.

“Grupul Immofinanz anunţă semnarea unui acord pentru preluarea participaţiei de 69,22% rămase la Adama Holding Public Ltd. (Adama), începând cu 16.06.2011. Immofinanz a investit încă din 2007 în această companie, lider pe piaţa de proprietăţi rezidenţiale în sud-estul Europei, şi devine acum unicul acţionar. Preţul de achiziţie al pachetului de acţiuni se ridică la 42,43 milioane euro. Immofinanz a cumpărat de la fondul de hedging american Tiger Global, Morgan Stanley, compania ce administrează Lehman Brothers Marea Britanie şi de la acţionarii fondatori”, anunța Immofinanz, ăntr-un comunicat de presă, la momentul preluării.

La momentul respectiv, Adama finalizase 1.500 de apartamente în România. IMMOFINANZ este un grup imobiliar comercial care își concentrează activitatea pe segmentele de retail și birouri în șapte pieţe principale din Europa: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România și Polonia. Principala activitate a Immofinanz include managementul și dezvoltarea de proprietăți. Mărcile STOP SHOP (retail), VIVO! (retail) și myhive (office) reprezintă puncte centrale puternice pentru aceste activități și susțin calitatea și serviciile. Compania deține un portofoliu imobiliar de aproximativ 4,1 miliarde de euro (fără activele din Rusia), ce cuprinde peste 240 de proprietăți.