Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a acordat un împrumut de 206 milioane de lei băncii UniCredit pentru continuarea dezvoltării investițiilor de eficiență energetică în sectorul rezidențial din România. Banii pot fi accesați de românii care își doresc să aducă unele îmbunătățiri caselor lor, fie că este vorba despre modernizarea sistemelor de încălzire, apă sau electricitate, fie de anveloparea locuințelor sau de alte lucrări care au ca scop final creșterea gradului de eficiență energetică a unei proprietăți.
Asistența tehnică pentru acest proiect este asigurată prin granturile programului Global Environment Facility, program lansat în 2017 parte din inițiativa Green Economy Transition prin care BERD vrea să mărească volumul anual de investiții verzi la 40% din total până în 2020, și Shareholder Special Fund.
“Cu siguranță aperitul pentru accesarea fondurilor va fi unul mare întrucât creșterea gradului de eficiență energetică este o prioritate pentru noi toți, iar sectorul rezidențial local are nevoie de tot sprijinul să poată atinge standardele energetice dorite”, a declarant Matteo Patrone, directorul regional BERD pentru România și Bulgaria, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.
O contribuție de 29 de milioane de lei, finanțare suplimentară, vine și din partea TaiwanICDF – International Cooperation and Development Fund.