Proiectul AFI City este unul dintre cele mai mari aflate în dezvoltare în Capitală și primul inițiat pe segmentul rezidențial de AFI Europe România pe plan local. Iată în ce stadiu se află lucrările de construcții pentru ansamblul amplasat în zona de nord-vest a orașului, dar și câte locuințe s-au vândut deja.
„În prezent, din punctul de vedere al lucrărilor de construcții, turnăm etajul al doilea (n.r. din 11 etaje), după finalizarea structurii la nivelul parterului. Structura completă ar trebui să fie gata în următoarele 3 luni, până în decembrie 2018”, ne-a declarat Tal Roma, Business Development Manager AFI Europe România.
„În privința vânzărilor, după ce am vândut 40 de apartamente în clădirea A, am început și vânzările pentru cea de-a doua clădire”, a mai explicat reprezentantul dezvoltatorului, menționând, totodată, că se lucrează și la faza de design și la obținerea aprobărilor pentru centrul comercial cu o suprafață de 3.000 de mp care va fi construit la intrarea în ansamblul rezidențial, pe Bulevardul Bucureștii Noi.
AFI City este un proiect pre-certificat Green Homes, fapt care va oferi, potrivit reprezentanților companiei, beneficii tangibile, imediate, rezidenților precum economii generate de o izolație îmbunătățiră, un consum redus de apă, minimizarea consumului total de energie și eficientizarea încălzirii. Pe baza acestora, cumpărătorii pot apela inclusiv la finanțarea prin programe dedicate proiectelor verzi
Tal Roma va participa în calitate de speaker la evenimentul CPI București, organizat pe 2 octombrie la Hotelul Marshal Garden. Aplică AICI pentru a lua parte la eveniment.
La CPI București sunt așteptați atât reprezentanți ai agențiilor imobiliare, cât și dezvoltatori pentru a lua pulsul pieței și pentru a afla ce soluții noi de lucru online propunem pentru creșterea cotei de piață și cum pun acestea în valoare calitatea de profesionist a celor care oferă servicii de calitate. Se vor pune, totodată, la dispoziția participanților cele mai noi date statistice relevante pentru piața locală.