O nouă perioadă de recesiune este așteptată în Statele Unite ale Americii pe parcursul anului 2020, potrivit unui studiu în cadrul căruia au fost intervievați peste 100 de experți în imobiliare, economiști și strategi. Deși real estate-ul nu va declanșa, cel mai probabil, următoarea recesiune, piața va fi totuși afectată.
Conform cercetării realizate de Pulsenomics la cererea Zillow, 50% dintre experții intervievați au declarat că se așteaptă ca o nouă perioadă de recesiune să se facă simțită, cel mai probabil, în 2020, în timp alți 35% au afirmat că ar putea să apară în 2021.
Mai mult, aproape 20% dintre experții care au luat parte la studiu sunt de părere că recesiunea va începe în trimestrul al treilea al anului viitor, în timp ce unii, mai pesimiști, îi anticipează apariția chiar din a doua jumătate a acestui an (Q3 sau Q4).
Doar 1% dintre cei intervievați consideră că o perioadă de recesiune nu va începe până în 2023.
În ultimul timp, americanii s-au bucurat de cea mai lungă perioadă neîntreruptă de expansiune economică, recent depășindu-se recordul anterior de 120 de luni.
Cei care au participat la studiu au avut, totodată, de ales, dintr-o listă dată de 10 factori economici și politici pe cei care vor declanșa, cel mai probabil, recesiunea. Cei mai mulți dintre respondenți consideră că politicile comerciale americane, corecția de pe piața bursieră și o criză geopolitică ar putea duce la apariția recesiunii.
O încetinire la nivelul pieței rezidențiale a fost desemnată printre factorii cu cea mai mică probabilitate de declanșare a recesiunii. Cu toate acestea, piața va fi cu siguranță afectată de încetinirea economiei.
Conform studiului, mai mult de jumătate dintre experți susțin că cererea va fi mai scăzută sau semnificativ mai scăzută în 2020, anul în care ar urma să apară cel mai probabil recesiunea, față de nivelul din 2019. Totodată, 32% se așteaptă să se mențină la același nivel ca în 2019 și în 2020.
De menționat este și faptul că aproape trei sferturi dintre cei care au luat parte la cercetare au explicat că se așteaptă ca anul acesta cererea să fie la fel sau mai scăzută ca cea înregistrată în 2018.
Ritmul vânzărilor a fost mai lent în Statele Unite încă de la începutul lui 2019 raportat la perioada similară a anului anterior, în ciuda condițiilor mai favorabile pentru cumpărători. Cererea în scădere și posibilitatea apariției unei recesiuni vor contribui, cel mai probabil, la încetinirea ritmului de apreciere a valorilor locuințelor americane. Datele aferente lunii aprilie 2019 arată că prețurile medii cresc în ritm anual cu 6,1%, destul de puternic, dar sub nivelul înregistrat în decembrie de 8,1%. Ritmul a încetinit de la o lună la alta, în ultimele patru, iar cei intervievați în cadrul studiului se așteaptă ca această tendință să se mențină.
Citește și: Ne paște o nouă criză? Patru specialiști în imobiliare răspund