Legea dării în plată nu afectează creditele pentru locuințe

În ciuda temerilor exprimate de actorii din piața rezidențială, discuțiile asupra legii dării în plată nu au afectat soldul creditelor pentru locuințe.

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-image-real-estate-market-male-hands-around-house-made-euro-banknotes-concept-image31110846Potrivit unui sondaj realizat de Imobiliare.ro printre 400 de brokeri imobiliari, 80% dintre cei intervievați consideră această lege un risc major pentru piața imobiliară din România. Astfel, 45% dintre respondenți sunt de părere că vom asista la o prăbușire a pieței imobiliare, similară celei din perioada de criză economică, în vreme ce 37% se așteaptă la o încetinire temporară a acesteia.

Deocamdată însă, în ciuda discuțiilor care uneori au o tentă apocaliptică, efectele legii dării în plată asupra soldului creditelor pentru locuințe nu se simt. Astfel, soldul total al creditelor pentru locuințe (suma soldurilor creditelor pentru locuințe în lei și valută) a ajuns în ianuarie 2016, , potrivit datelor Băncii Naționale a României, la 52,3 miliarde de lei, față de 45,1 miliarde de lei în ianuarie 2014.