Prețul locuințelor din România sunt mai ieftine, comparativ cu prețurile din piața imobiliară europeană. Cel puțin asta reiese din ultimul studiu realizat de Deloitte Property Index, în 24 de țări și 62 de orașe europene.
În România, numărul tranzacțiilor a crescut comparativ cu 2019, iar în ceea ce privește numărul de locuințe, în anul 2020, acestea par să fi atins un nou record. Pandemia a blocat piața rezidențială la începutul anului, astfel că piața rezidențială a stagnat doar în prima jumătate a anului 2020, în vreme ce în a adoua jumătate a anului prețurile s-au stabilizat, urmând chiar un trend ascenedent.
Dintre orașele analizate în studiu, reiese că Parisul conduce în topul celor mai scumpe locuințe, cu un preț mediu de 12.917 euro/mp pentru un apartament nou, urmat de Tel Aviv (10.332 euro/mp), Munchen (8.700 de euro/mp) și Londra (7.916 euro/mp). Trei orașe din România sunt incluse în clasament, respectiv Cluj-Napoca (1.800 de euro/mp), București (1.440 de euro/mp) și Timișoara (1.270 de euro/mp).
În ceea ce privește prețul mediu al locuințelor, din datele centralizate se mai arată că Austria a devenit, în 2020, țara cu cele mai scumpe locuințe, cu un preț mediu de 4.457 de euro/mp, urmată de Franța, cu 4.421 de euro/mp. Prețuri de peste 4.000 de euro/mp s-au mai înregistrat, anul trecut, și în Germania, Marea Britanie și Israel. La polul opus, cu cele mai mici prețuri pentru locuințele noi tranzacționate, se află Bulgaria, cu o medie de 578 de euro/mp, urmată de Bosnia-Herțegovina, cu 881 de euro/mp.
La nivel european, anul trecut, prețurile locuințelor au crescut în 21 dintre cele 24 de țări. România s-a clasat pe locul patru, după Bulgaria, Bosnia-Herțegovina și Portugalia în ordinea crescătoare a prețurilor
“În România segmentul mediu de piață al pieței rezidențiale a fost mai dezvoltat în 2020 datorită dorinței cumpărătorilor de a trăi în spații mai mari, în contextul muncii de acasă, a crescut venitul disponibil al gospodăriei și ratele scăzute ale dobânzii, lucru care a făcut locuințele mai accesibile. Oferta mai mică și cererea mai mare în cadrul segmentului de închiriere a menținut presiunea asupra prețurilor de închiriere”, sunt concluziile studiului.
Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat, în 2020, în Ungaria, unde prețul de tranzacționare pentru apartamentele noi a urcat cu 12,3% față de anul anterior, Olanda și Germania, cu un avans de 10,81% fiecare. Per total, anul trecut, prețurile locuințelor au crescut în 21 dintre cele 24 de țări analizate. Ieftiniri s-au consemnat în perioada menționată în Norvegia, cu aproape 4%, Bosnia-Herțegovina, cu 1,54%, și Italia, cu 1,24%.