Mai multe tranzacții la începutul lui 2020? În cât timp se vinde o locuință în România

Ne putem aștepta ca la începutul lui 2020 să vedem un număr de tranzacții imobiliare mai mare decât cel înregistrat în prima lună a anului trecut, este de părere Dorel Niță, Head of Data&Research Imobiliare.ro și coordonatorul platformei de real estate intelligence Analize Imobiliare.

„Avem toate premisele să începem 2020 peste nivelul de anul trecut. În aceste condiții, mă aștept să avem la sfârșitul lui 2020 mai multe tranzacții decât în 2019”, a declarat Niță în cadrul emisiunii imoExpert.

În primele luni ale anului trecut, mai mulți factori, inclusiv zvonurile de criză apărute în media, i-au determinat pe unii dintre cumpărători să amâne decizia de achiziție a unei proprietăți. Astfel, nivelul tranzacțiilor imobiliare s-a situat sub cel înregistrat la începutul lui 2018.

Pe de altă parte, situația de pe piața imobiliară s-a ameliorat de la o lună la alta, iar începând din trimestrul al treilea deja valorile înregistrate le depășeau pe cele din anul anterior. În același timp, perioada de vânzare s-a mărit, atât în cazul apartamentelor, cât și în cazul caselor.

„Deși cererea a crescut și în a doua parte a lui 2019 avem mai multe tranzacții, totuși oamenii nu s-au grăbit”, a mai spus Niță. Extinderea acestei durate nu reprezintă însă și un semnal de alarmă, a ținut să precizeze coordonatorul Analize Imobiliare. „Atunci când probabil cea mai importantă investiție din viața ta este o locuință este normal să îți iei mai mult timp de gândire și să te informezi”, a spus el.

Georgian Marcu, Broker/Owner Green Angels, prezent și el în platoul imoExpert a menționat, totodată, că în parte creșterea perioadei de vânzare este și o consecință a știrilor negative care au influențat piața în 2019. Unii cumpărători au așteptat scăderile masive anticipate la nivelul prețurilor care nu au apărut însă niciodată. Dimpotrivă, pe parcursul anului s-a înregistrat, la nivel național, o majorare de circa 8% a prețului mediu solicitat doar în cazul apartamentelor.

„Oamenii au așteptat sau au venit, au făcut vizionări, au spus <da, ne place, avem o problemă cu prețul>, s-au dus în piață și s-au întors după 2,3, 6 luni să facă achiziția. Au avut nevoie de mai mult timp pentru a compara proprietatea identificată de către ei cu ce este în piață, pentru a lua o decizie finală”, a explicat Marcu.

În total, 540.180 de imobile au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare în 2019. Aproape un sfert dintre tranzacții s-au făcut în București-Ilfov.

Citește și: Lipsa de predictibilitate și birocrația, printre marile probleme întâmpinate de dezvoltatori. „Nu poți schimba regulile în timpul jocului”

Citește și: Potențial mare pe segmentul locuințelor noi. „În România ar trebui să se construiască de două ori mai multe locuințe”

Citește și: Cum scăpăm de criza forței de muncă din construcții? „Muncitorii români sunt mai buni decât cei aduși din străinătate” 

Jurnalist cu aproape 10 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])