Majorarea avansurilor la creditele ipotecare NU reprezintă o măsură generalizată în rândul băncilor

Un avantaj important pentru piața rezidențială este că aproximativ jumătate dintre tranzacții sunt finanțate din resurse proprii.

În contextul epidemiei de COVID-19, ING Bank a decis, săptămânile trecute, să majoreze avansul minim necesar pentru creditele ipotecare – oficialii băncii accentuând, însă, faptul că este vorba doar despre o măsură temporară, ce va fi supusă unor reevaluări periodice. Astfel, avansul a crescut, inițial, de la 15% la 35% din valoarea imobilului achiziționat. Potrivit site-ului băncii, însă, în momentul de față persoanele interesate de accesarea unui asemenea împrumut ar trebui să dispună doar de 25% din valoarea totală a proprietății. „După cum am precizat la actualizarea inițială de pe ing.ro, condițiile pentru creditele imobiliare și de nevoi personale sunt reevaluate regulat. Astfel, în urma trecerii de la stare de urgență la stare de alertă și a relaxării restricțiilor de mobilitate, actualizăm avansul necesar pentru credite imobiliare de la 35% la 25%. În continuare vom evalua condițiile de creditare pentru a păstra o politică de creditare responsabilă”, subliniază reprezentanții instituției financiare.

„ING Bank Romania a avut întotdeauna o politică de creditare responsabilă, ce ține și rata creditelor neperformante mult sub media pieței timp de foarte mulți ani. Această politică se traduce prin neîmpovărarea clienților cu datorii, astfel încât aceștia să își poată plăti ratele, în ciuda unor perioade dificile din punct de vedere financiar cu care se pot confrunta pe parcursul contractului lor. Politica de risc a ajutat clienții ING și acum un deceniu, la ultima criză financiară, care a avut un impact limitat asupra clienților și activității băncii, mult sub piață. Politicile de creditare responsabile au stat întotdeauna la baza ofertei ING și de aceea am reevaluat și acum unele condiții pentru creditele ipotecare sau de nevoi personale.”

ING Bank

 

BCR: „Este prea devreme să luăm unele măsuri drastice”

De precizat este că decizia de majorare a avansului minim solicitat la contractarea unui credit ipotecar nu este una generalizată la nivelul sistemului bancar. Astfel, reprezentanții Băncii Comerciale Române (BCR) au declarat că este prea devreme să ia o asemenea decizie în momentul de față. „În prezent, analizăm atent situația pe piața imobiliară, precum și cum este poziționată oferta noastră pentru credite ipotecare în contextul crizei COVID. Credem însă că este prea devreme să luăm unele măsuri drastice de restricționare a creditării, în condițiile în care până acum ne-am concentrat pe finalizarea creditelor pe flux, unde deja clientii erau angajați în tranzacții imobiliare”, subliniază Cătălin Ioniță, reprezentant al Direcției de Marketing și Comunicare din cadrul BCR. Acesta a precizat că, dacă situația actuală va lua forma unei „crize accentuate”, reprezentanții instituției financiare vor analiza, la momentul respectiv, ce măsuri ar trebui luate.

„Noi ducem oricum o politică de prudență și responsabilitate, în ceea ce privește avansul perceput în cazul produsului standard BCR Casa Mea, care este situat între 15% și 35% din valoarea investiției, în funcție de localitatea în care este situat imobilul și profilul clientului.”

Cătălin Ioniță, Direcția Marketing și Comunicare BCR

 

Nu toți cumpărătorii cumpără prin credit

În cadrul unei conferințe organizate de Cushman & Wakefield Echinox și firma de avocatură Dentons Romania, Romulus Andrei, director Structural Finance în cadrul Băncii Transilvania, a precizat că instituția pe care o reprezintă nu a luat o decizie de limitare a accesului la creditare. „Produsul de credit ipotecar nu a suferit încă modificări în ceea ce privește avansul, dobânda și alte caracteristici. Ceea ce e un semn de încredere pe care îl dăm pieței”, a subliniat Andrei. Acesta a precizat, totuși, că principalele motive care ar putea determina aplicarea unei asemenea măsuri ar fi scăderea (semnificativă a) valorii de piață a imobilelor, alături de diminuarea veniturilor populației.

Un aspect demn de luat în calcul ar fi acela că, potrivit lui Romulus Andrei, aproximativ 50% din tranzacțiile imobiliare sunt finanțate printr-un credit ipotecar, restul fiind susținute din fonduri proprii.