În primele trei luni ale anului 2018 s-au eliberat la nivel național 8.117 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 9,4% față de aceeași perioadă a anului 2017, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Cele mai mari creșteri s-au putut observa în regiunea de dezvoltare de vest și în regiunea sud-vest Oltenia. La polul opus s-au aflat regiunile sud-est și nord-vest în cazul cărora s-au înregistrat scăderi.
Dintre cele 8.117 autorizații de construire eliberate în primul trimestru al acestui an, 3.383 au fost eliberate pe parcursul lunii martie.

Numărul lor este astfel în creștere cu 24,1% față de februarie, dar în scădere cu 3% față de perioada similară a anului trecut, conform datelor INS.

De asemenea, 65,7% dintre autorizațiile eliberate în luna martie au fost pentru zona rurală.