Oportunitate de business în imobiliare: Peste 80% dintre cei care au lucrat de acasă în ultimele luni resimt lipsa unui spațiu dedicat activității profesionale

Provocările generate de varianta lucrului de acasă, la care au apelat numeroase companii în ultimele luni, pot reprezenta un impuls pentru încheierea mai multor tranzacții, pe segmentul rezidențial, dar și de birouri.

Potrivit unui studiu realizat de Colliers Internațional, doar 13% dintre românii care și-au desfășurat activitatea „de la distanță” în ultima perioadă spun că au spațiu dedicat activității profesionale la domiciliu. Această cifră echivalează cu jumătate din nivelul consemnat în țările din Europa Centrală și de Est (ECE), relevă datele companiei. Astfel, în lipsa unui birou sau a unui spațiu de lucru special amenajat în cadrul locuinței, 45% dintre români spun că sufrageria este locul principal în care își desfășoară activitățile de serviciu, la fel cum se întâmplă și în cazul a jumătate dintre respondenții din Europa Centrală și de Est. În aceste condiții, 40% dintre respondenții spun că întâmpină dificultăți să lucreze de acasă și simt că uneori au capacitate scăzută de concentrare, dat fiind că în același spațiu își desfășoară activitățile școlare sau de relaxare și copiii lor.

„În viitor, birourile vor prinde viață și ar putea fi reimaginate drept adevărate hub-uri de cultură organizațională și identitate, în care biroul va purta rolul de catalizator al întâlnirilor, conectării sociale, organizare de evenimente și întâlniri, cât și socializare. Avem în lucru mai multe proiecte de reamenajare în această perioadă și este cert că tot mai mulți angajatori regândesc acum structura biroului, respectiv modul în care acesta va fi folosit mai departe de către angajați, ceea ce poate însemna redefinirea spațiilor de birouri așa cum le știam înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19.”

Andrei Voica, Director Project Management & Workplace Consultancy, Office Advisory Colliers International

 

Izolarea de colegi, una dintre dificultăți

De acasă, jumătate dintre respondenții români la studiul Colliers International recunosc faptul că se simt izolați de colegi și doar 27% se simt în continuare conectați cu ceilalți, prin munca de echipă. În schimb, în țările din Europa Centrală și de Est este tocmai invers: 62% dintre respondenți se simt la fel de conectați cu echipa și dacă lucrează de acasă și doar 29% se simt izolați.

Întâlnirile spontane cu colegii le lipsesc cel mai mult angajaților din regiune atunci când lucrează de acasă (68%). Pe plan local, doar 42% dintre respondenți indică acest aspect printre cele care le lipsesc cel mai mult de când lucrează de acasă. În schimb, 75% dintre români simt mai ales lipsa interacțiunii fizice cu colegii pe parcursul unei zile de lucru.

„Spontaneitatea stă la baza creativității și inovației, întărește relațiile de muncă, lucru care ajută compania să progreseze. Prin contactul fizic cu ceilalți colegi învățăm unii de la alții, împărtășind experiență și cunoștințe, aspecte care nu pot fi realizate într-un mediu digital. Interacțiunea socială este o parte esențială a modului în care oamenii întrețin comunitățile.”

Dominique Bogdănaș, Associate Workplace Solutions Services Colliers International

 

Menținerea – sau chiar creșterea – productivității

În ciuda provocărilor inerente lucrului de acasă, majoritatea respondenților (51% în ECE, 54% în România) consideră că au rămas la fel de productivi și în ultima perioadă – ba chiar, pentru 21% dintre angajații din țările ECE și, respectiv, 23% dintre cei din România productivitatea chiar a crescut. Totodată, 44% dintre respondenții români spun că echilibrul dintre viața profesională și cea personală s-a îmbunătățit de când casa a devenit și spațiu de lucru, procent mai mare decât cel înregistrat în țările din regiune. Totuși, pentru 67% dintre români, faptul că nu există o delimitare clară între viaţa de la birou și cea de acasă reprezintă o provocare.

Potrivit reprezentanților Colliers Internațional, cele mai multe dintre firmele care pun accent acum pe munca la distanţă aveau deja implementat conceptul “work from home”, din perioada anterioară pandemiei. Mai concret, atât la nivelul țărilor din Europa Centrală și de Est, cât și în România, peste 60% dintre respondenți au declarat că au lucrat ocazional de acasă, în vreme ce 31% dintre cei intervievați în România și 23% din ECE spun că nu au lucrat deloc „de la distanță” înainte de pandemie.

Studiul Colliers International a fost realizat în perioada martie-aprilie, în 25 de țări în care compania activează, prin colectare online de date în rândul a aproape 4.400 de respondenți, dintre care aproximativ un sfert din țările din Europa Centrală și de Est.