Peste 200 de apartamente premium vor fi predate în a doua jumătate a acestei luni în zona Expoziției din București, cel mai nou pol de business al orașului în care se estimează că vor activa peste 20.000 de corporatiști în viitorul apropiat.
Locuințele fac parte din prima fază a proiectul Luxuria Domenii Residence, construit de Bergamot Developments, societate deținută de Impact Developer & Contractor, dezvoltator cu 29 de ani de activitate în domeniul imobiliar.
Lucrările au fost demarate aici la începutul anului 2018 și s-au finalizat recent, iar apartamentele vor fi predate începând cu data de 15 mai, după recepția și intabularea imobilelor. Prima fază cuprinde 232 de locuințe, de la garsoniere și studiouri, la apartamente cu 2, 3 și 4 camere și penthouse-uri cu 4 și 5 camere.
Ansamblul premium Luxuria Domenii Residence, certificat BREEAM Excellent, este dezvoltat în trei faze. Următoarea va cuprinde 268 de apartamente, cu predare în decembrie 2020, iar ultima fază alte 130 de apartamente, care ar urma să fie livrare în luna aprilie din 2021.
„În ciuda distorsiunilor create în prezent de răspândirea virusului coronavirus SARS-COV-2 piața imobiliară din România își păstrează un fundament sănătos, bazat atât pe o cerere sustenabilă, cât și pe un sector de industrie matur, susținut de dezvoltatori cu resurse financiare solide. Credem că în perioada imediat următoare, segmentul imobiliar rezidențial va reveni relativ rapid la normal, în special în ceea ce privește segmentul construcțiilor noi”, a declarat Sorin Apostol, CEO al Impact Developer & Contractor.
„Am adoptat o serie de măsuri de protecție împotriva răspândirii noului virus, ceea ce ne-a permis continuarea executării planului lucrărilor de construcție, astfel încât să putem respecta termenul de livrare asumat pentru prima fază a proiectului. Având în vedere și planurile anunțate ale autorităților, de ridicare treptată a măsurilor de izolare, suntem încrezători că vom putea respecta termenele de finalizare și pentru următoarele două faze”, a mai adăugat el.
Printre facilitățile puse la dispoziția viitorilor rezidenți din Luxuria Domenii Residence se numără locurile de parcare exclusiv subterane, un parc cu grădini tematice, centre de fitness și spații de joacă pentru copii.
Impact Developer & Contractor a dat recent și startul lucrărilor pentru prima fază din proiectul Boreal Plus, pe care îl dezvoltă în Constanța. Acesta va aduce pe piața locală aproape 700 de apartamente noi, valoarea sa fiind estimată la 61,6 milioane de euro.
Citește și: Circa 8.600 de autorizații, eliberate în trei luni. Și-a pus amprenta COVID-19 și aici?