Ansamblul rezidențial Adora Forest din Timișoara, demarat încă din anul 2013, a ajuns la faza a treia. În această etapă vor fi livrate 117 apartamente noi, pentru care procesul de vânzare tocmai ce a fost demarat.
În această fază va fi construit cel de-al treilea bloc din cadrul complexului rezidențial din Timișoara. Acesta va avea un regim de înălțime D+P+10E+11 retras și va cuprinde apartamente cu 2 și 3 camere, dar și penthouse-uri.
Dezvoltarea proiectului este făcută de Danya Cebus, filiala locală a unei companii de construcții cu sediul în Israel care a intrat pe piața din România din 2007, iar Hitch&Mosher va fi agentul exclusiv care se va ocupa de vânzarea apartamentelor, ca și în fazele anterioare.
„Dezvoltarea fazei a treia din complexul rezidențial Adora Forest reprezintă o premieră pentru noi pe piața rezidențială din Timișoara. Am trecut de la stadiul de antreprenor general pentru faza a doua a proiectului la o dublă calitate pentru faza a treia, devenind atât dezvoltator, cât și antreprenor general”, a declarat Shlomi Mintzer, CEO Dany Cebus România.
„Suntem încântați de reacția foarte bună și rapidă a clienților noștri, fiind deja în discuții avansate pentru semnarea primelor contracte de rezervare, și ne dorim să le îndeplinim așteptările în privința viitoarei lor locuințe”, a mai adăugat el.
Primul bloc din cadrul proiectului Adora Forest din Timișoara este vândut integral și locuit. Cel de-al doilea este finalizat și se fac, la ora actuală, demersurile legale necesare pentru predarea unităților către viitorii locatari.
Citește și: Câte imobile s-au vândut luna trecută? București, Ilfov și Cluj, în fruntea clasamentului – DATE OFICIALE