Prețul nu mai este principalul criteriu luat în considerare de români la achiziția unei locuințe, cel puțin în mediul urban. Interesul pentru documentația construcției primează.
Atunci când sunt interesați de o locuință, românii vor să vadă, în primul rând, documentația care stă la baza construcției. Sunt interesați de documente precum certificatul de urbanism, autorizația de construire, procesul verbal de recepție și extrasul de carte funciară.
Informațiile legate de stadiul construcției, implicat data de predare a locuinței, sunt și ele printre primele solicitate de românii din mediul urban, potrivit unui studiu realizat de iSense Solutions, la cererea Aqua City. Toate acestea sunt semnale care ne arată că, la ora actuală, cumpărătorul este mai educat și mai atent când se pregătește să facă o investiție.
Criteriile legate de preț ajung să se poziționeze abia pe pozițiile trei și patru, interesul fiind mai degrabă îndreptat spre o eventuală negociere a sumei finale de plată. Un alt aspect important pentru cumpărători este cel al facilităților oferite de către dezvoltator. Proximitatea față de un spațiu de co-working, de petrecere a timpului liber sau apropierea față de o grădiniță sunt prioritare pentru viitorii proprietari, conform studiului citat de Capital.
În topul întrebărilor adresate de cumpărători dezvoltatorilor se află și cele referitoare la calitatea materialelor de construcție și la furnizorii acestora. Următoarele poziții sunt legate de accesul la diverse mijloace de transport în comun, costurile de întreținere aferente proprietății sau de prețul unui loc de parcare.
Mai puțin de interes sunt informațiile legate de randamentul unei proprietăți la închiriere sau de numărul apartamentelor vândute până la momentul achiziției.
Citește și: Mai puține autorizații în 2020. „Avem nevoie de un pipeline pentru anii următori”