O criză imobiliară iese din discuție, la ora actuală, chiar și cu turbulențele apărute în domeniu pe fondul pandemiei. Situația este complet diferită față de cea din 2008, când exista un blocaj complet la nivelul sectorului, iar creditarea dispăruse peste noapte, spune David Grigorescu, managerul agenției Zoom City din București.
„Am trecut prin criza din 2008. Am văzut ce înseamnă o criză cu adevărat. Ce vă pot spune cu fermitate este că în momentul de față nu discutăm de o criză imobiliară, nu discutăm de o criză financiară, discutăm de o criză sanitară care a adus de la sine și o pauză mai mare, o stare de urgență, în care cu toții am fost nevoiți să stăm acasă”, a declarat David Grigorescu în cadrul celui mai nou webinar CPI.
„Lucrul acesta se întâmplă în fiecare an, dar nu punem foarte mare accent pe el pentru că are o conotație pozitivă, perioada de vacanță de iarnă, de exemplu, când avem sărbători și din 15 decembrie până în 15 ianuarie nu se întâmplă foarte mare lucru pe piață. Acum, am avut-o în martie și aprilie”, a mai spus el.
Managerul Zoom City susține că la ora actuală tranzacțiile merg aproape la fel de bine ca înainte de pandemie, oferind chiar și câteva exemple din propria activitate.
„Noi tranzacționăm foarte aproape ca înainte de COVID, adică proprietăți între 60.000 și 120.000 de euro, chiar 200.000 de euro. Identificăm cumpărătorul în 10 zile, 2-3 săptămâni, că mai durează procesul de tranzacționare e altceva”, a explicat el în timpul webinarului.
Un alt exemplu, o hală situată în zona Fundeni din București scoasă pe piață în iunie care pe 3 iulie deja avea semnat un antecontract, cu o valoare de peste 700.000 de euro. Pe 27 iulie, tranzacția a fost încheiată.
„Lucrurile se întâmplă fără îndoială. Le recomand celor care cred că nu funcționează (n.r. piața) să vadă ce ar putea face ei mai bine pentru că de foarte multe ori avem tendința să dăm vina pe exterior”, a mai spus Grigorescu.
Citește și: Sfatul profesionistului este tot mai căutat de consumatorii de imobiliare