Luxuria Residence, primul proiect premium dezvoltat de Impact Developer & Contractor, se află cu un pas mai aproape de finalizare. A doua fază a fost livrată.
Impact Developer & Contractor livrează a doua fază de dezvoltare a ansamblului Luxuria Residence situat în zona Expoziției din București. Aceasta cuprinde 4 clădiri cu un total de 268 de unități premium, de la studiouri la apartamente cu 2,3 și 4 camere și până la duplex-uri și penthouse-uri.
Faza a doua a inclus și un parc interior cu o suprafață de 2.500 de mp, pentru amenajarea căruia a fost realizată o investiție de 500.000 de euro, un lounge de 200 de mp destinat rezidenților pentru diverse activități și un centru de fitness.
Luxuria Residence a ajuns, în momentul de față, la un total de 500 de apartamente finalizate. Alte 130 de unități se află în construcție ca parte din faza a treia de dezvoltare a proiectului care deține deja certificare BREEAM Excellent.
Locuințele din faza a treia vor fi livrate în prima jumătate a anului viitor.
„În condițiile unui an marcat de pandemie și de obstacole generate de această situație, ne bucurăm să finalizăm la termen faza a doua din Luxuria Residence, oferindu-le cumpărătorilor de apartamente din această etapă posibilitatea de a petrece sărbătorile de iarnă în casă nouă”, a declarat Sorin Apostol, CEO al Impact Developer & Contractor.
„În acest moment, ne aflăm în procesul de predare a apartamentelor către proprietari și continuăm în ritm susținut lucrările la faza a treia”, a mai adăugat Apostol.
La finalizare, Luxuria Residence va include nouă blocuri cu un total de 630 de apartamente premium.
Citește și: Stoc aproape epuizat în Greenfield Băneasa. Proiectul își continuă expansiunea până în 2028