Dezvoltatorul Ospinas a inaugurat ansamblul rezidențial exclusivist Pipera Gardens în nordul Capitalei și vrea să se extindă cu un nou proiect, care va fi localizat de această dată în apropierea stației de metrou Obor.
Cei de la Ospinas au lucrat la dezvoltarea complexului rezidențial Pipera Gardens din Voluntari mai bine de un an, proiectarea sa fiind realizată de arhitecți români, în colaborare cu o echipă din Spania.
Acesta cuprinde 36 de case cu o suprafață de circa 200 de mp și o serie de dotări îndreptate spre obținerea unei eficiențe energetice cât mai ridicate.
„Decizia de a pune bazele acestui proiect a venit în urma unei analize puternice a pieței, care ne-a demonstrat că zona de nord are, într-adevăr, un potențial semnificativ când vine vorba de investiții imobiliare”, a declarat Ana Ospina, Director General al Ospinas România.
Pipera Gardens este al treilea proiect al dezvoltatorului pe plan local, după Occidentului40 și clădirea de birouri Regina Elisabeta 28. Acum, compania plănuiește să-și extindă portofoliul cu un nou proiect rezidențial boutique care va fi amplasat în apropiere de stația de metrou Obor.
„Proiectul Obor Garden va avea un design cu regim de înălțime redus, cu o arhitectură de lux, prin care se va diferenția de clădirile înalte prezente în zonă, conferind o mai mare intimitate, liniște și confort viitorilor proprietari”, a mai explicat Ana Ospina.
Obor Garden ar urma să cuprindă 27 de apartamente și să fie localizat în zona Șoseaua Ștefan cel Mare – Calea Moșilor.
Citește și: One United Properties, antecontracte de 18,5 milioane de euro luna trecută
Citește și: Speedwell continuă dezvoltarea proiectului Triama Residence