Majorarea plafonului maxim până la care poate fi achiziționată o locuință cu TVA 5% de la 1 ianuarie 2021 a fost o măsură mult așteptată atât de dezvoltatori, cât și de cumpărători. Promulgată de președinte încă din noiembrie, aceasta a fost însă amânată prin ordonanță de urgență pe ultima sută de metri. Noul termen la care ar urma să intre în vigoare – 1 ianuarie 2022. Avem însă certitudinea că lucrurile nu se vor schimba, din nou, în ultimul moment? Iată cum vede situația președintele Asociației Investitorilor în Real Estate (AREI) și ce demersuri se fac pentru ca plafonul să fie ridicat de la 450.000 de lei la 140.000 de euro.
Întrebată, într-o conferință de presă, dacă există certitudinea ca noul plafonul pentru cota redusă de TVA de 5% să intre în vigoare, așa cum s-a anunțat, la începutul anului viitor, Antoanela Comșa, Președintele AREI și Directorul General al Gran Via România, a răspuns simplu – „certitudine nu există niciodată, din păcate”.
„Am avut o discuție cu un reprezentant al Guvernului în data de 20 decembrie anul trecut și ne-a asigurat foarte, foarte, clar că va intra în vigoare acest punct din Codul Fiscal (n.r. de la 1 ianuarie 2021). Din păcate, pe 29 am observat că a fost propus spre amânare”, a mai explicat Comșa.
„Am avut discuții cu cei de la Ministerul Economiei, ei susțin această inițiativă. Am participat la comisiile de buget-finanțe, ne-au cerut niște clarificări pentru că noi am susținut, și susțin și eu personal, că Guvernul nu va avea un deficit prin ridicarea limitei de aplicabilitate a TVA-ului de 5%, dat fiind faptul că există foarte multe alte procese pe parcurs de unde el poate să recupereze așa-zisa pierdere” , a ținut să sublinieze președintele AREI.
Practic, amânarea ridicării plafonului maxim pentru cota redusă de TVA de 5% a fost motivată prin faptul că „ar depăși obiectivul urmărit de reglementarea comunitară și națională în cauză, respectiv caracterul social al locuinței a cărei livrare ar putea beneficia de cota redusă de TVA”, dar și că „aplicarea prevederilor inițiativei legislative ar genera un impact negativ asupra veniturilor din TVA, estimat la -0,2 miliarde de lei pentru anul 2021, respectiv -0,3 miliarde de lei pentru anul 2022”.
Comșa spune, în schimb, că deși nu se va mai încasa TVA-ul de 19%, din numărul mai mare de locuințe vândute, dar și din dările către Stat venite din profitul dezvoltatorilor și nu numai diferențele ar fi acoperite.
Dezvoltatorii nu așteaptă noul termen pentru a afla dacă plafonul va fi ridicat, cu adevărat de această dată, de la 450.000 de lei (n.r. echivalentul a circa 92.300 de euro) la 140.000 de euro. Se organizează deja mai multe discuții în acest sens.
„Luna aceasta vom mai avea întâlniri cu autoritățile locale. Ni se promite că va intra de anul viitor în vigoare, dar, cum spuneam, nu există o predictibilitate. Noi, Asociația Investitorilor în Real Estate, am trimis tot felul de documente, am discutat și cu cei de la OCPI, încercăm să facem toate eforturile ca să se aplice, dacă nu anul acesta din vară, cum ne-am dori noi, cel puțin de la 1 ianuarie” , a mai explicat Antoanela Comșa într-o conferință de presă organizată de Bucharest Real Estate Club.
Ce s-a întâmplat cu cei care au cumpărat sperând să plătească TVA 5%
Comșa, care ocupă și funcția de Director General pentru dezvoltatorul Gran Via România, activ pe piața locală de 15 ani cu peste 2.000 de apartamente livrate în acest timp, spune că a întâlnit mai multe cazuri de clienți care au cumpărat o locuință anul trecut sperând că vor beneficia de TVA 5% de la 1 ianuarie 2021 și că nu vor mai fi nevoiți să plătească 19%.
„Pentru clienții care nu au vrut să-și asume riscul ca anul viitor să nu se aplice acest punct din Codul Fiscal, am anulat antecontractele sau contractele de rezervare.(…) Proiectele sunt totuși de succes, se vând, și atunci nu am văzut de ce să nu dăm banii înapoi clienților”, a explicat ea.
„Din păcate, din informațiile mele, există totuși dezvoltatori, mici în general, care nu au acceptat acest lucru. Sunt și oameni care probabil vor fi nevoiți să găsească o sursă de finanțare sau vor pierde avansul. Eu cred însă că cei mai mulți dezvoltatori au înțeles că este o problemă pentru unii dintre clienți”, a mai spus Comșa.