Cum influențează legislația europeană în domeniul eficienței energetice sectorul rezidențial și piața materialelor de construcții?
Din perspectivă europeană, România trebuie să-şi facă temele la capitolul termoizolare pentru a nu ajunge în situaţia Ungariei, care este la un pas să plătească sute de mii de euro pe lună penalităţi pentru că nu este în grafic cu implementarea unei legislații care să transpună la nivel național prevederile așa numitei Directive Europene “20/20/20”. „Din acest punct de vedere, țara noastră este cu un pas în fața Ungariei, deoarece avem o lege adoptată în acest sens în cursul anului trecut, dar asta nu înseamnă totul. Este nevoie și de implementarea măsurilor dedicate reducerii consumurilor de energie, printre care se află și programul de termoizolare a locuinţelor. Aceste programe pot genera destulă piaţă pentru producătorii români de materiale de construcţii”, declară Bogdan Pîrvu (foto), CEO AdePlast, companie care a înregistrat, în primul trimestru ala cestui an, un avans de 30% pe zona de termosistem (polistiren, adezivi și tencuieli decorative) și o creștere cu 25% a cifrei de afaceri la trei luni, ajungând la nivelul de 59 de milioane de lei.
În acest început de an, atât autorizaţiile de construcţii, dar mai ales lucrările noi de construcţii au deja un avans de mai bine de 15 procente faţă de 2014, potrivit reprezentanților AdePlast. „Piaţa se poate dezgheţa și probabil că în perioada următoare vor fi cereri mai consistente dinspre dezvoltatori. Asta e bine pentru că nu este sănătos ca o piaţă ca a noastră să se întreţină doar din recondiţionări şi reamenajări. Oricum, avansul pieţei trebuie să rămână în parametri uşor scalabili pentru a nu ajunge într-o zonă de dezvoltare haotică”, consideră Bogdan Pîrvu. “Pentru trimestrul doi suntem puțin mai rezervați în ceea ce privește evoluția pieței, comparativ cu anul trecut. Așteptăm de la lunile mai și iunie o creștere a pieței, dar suntem de un optimism moderat.”
Piața de termoizolații ar putea crește, în plus, și datorită cererii venite de pe segmentul rezidențial vechi, în contextul în care subiectul reabilitării termice a devenit de interes naţional. Astfel, Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS) încurajează asociaţiile de proprietari să solicite finanţare pentru lucrările de reabilitare a imobilelor şi să se implice activ în aceste procese. „Procedura pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare termică este diferită, în funcţie de fondurile utilizate. Fie că vorbim de bani europeni sau de bugetul local, este important să existe o mobilizare din partea reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari. La fel de important este că aceştia să fie bine informaţi. ROMEPS intenţionează să organizeze în următoarea perioadă, în parteneriat cu Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat, programe de perfecţionare care să clarifice etapele şi aspectele de bază ale unei termoizolări eficiente”, a declarat Delia Filip, director executiv ROMEPS.
Totodată, aceasta atrage atenţia asupra faptului că reabilitarea corectă a clădirii se transpune în costuri semnificativ reduse la facturile de energie electrică şi termică şi în creşterea gradului de confort. „Felul în care se realizează termoizolarea imobilului are un mare impact asupra performanţei energetice a blocului respectiv. Deci este important atât materialul folosit, cât şi felul în care este aplicat acesta. ROMEPS susţine că polistirenul expandat este varianta cea mai potrivită pentru termoizolare. Vorbim despre un produs care are în compoziţie 98% aer. Încurajăm asociaţiile de proprietari să solicite finanţare pentru lucrările de reabilitare, prin intermediul programelor existente. Ne arătăm totodată disponibilitatea de a asigura expertiză tuturor celor care apelează la noi”, spune directorul executiv ROMEPS.