Pre-certificare „Green Homes” pentru One Mircea Eliade, parte a proiectului demarat pe locul fostei fabrici Automatica din București

One Mircea Eliade, componenta rezidențială a proiectului multifuncțional de anvergură One Floreasca City construit pe terenul fostei fabrici Automatica din București, a obținut pre-certificare „Green Homes” din partea Consiliului Român pentru Clădiri Verzi (RoGBC). 

Foto: stadiu construcții One Mircea Eliade/Facebook

Sistemul  de certificare „Green Homes” este dezvoltat de RoGBC, asociație non-profit, formată dintr-o serie de companii și organizații, cu obiectivul de a sprijini tranziția sectorului de construcții către performanță bazată pe principii de sustenabilitate. Peste 200 de clădiri din țara noastră au obținut astfel de certificate pentru clădiri verzi, o parte dintre acestea fiind rezidențiale. În vara anului trecut, circa 6.000 de unități – de la case unifamiliale la apartamente – erau certificate sau se aflau în curs de certificare „Green Homes”.

Proiectul One Floreasca City se află în construcție pe un teren de 2,8 hectare, din care 30% reprezintă suprafața dedicată spațiilor verzi. Acesta cuprinde, pe lângă componenta rezidențială One Mircea Eliade cu 247 de apartamente, și spații comerciale și de tip office. Clădirea de birouri, cu spații de clasă A, One Tower a obținut, la rândul său, pre-certificare LEED Platinum v4, cea mai bună performanță a unei clădiri în faza de construcție de pe piața locală.

Foto: stadiu construcții One Mircea Eliade/Facebook

Investiția se ridică la circa 100 de milioane de euro și care ca obiectiv revitalizarea zonei situate la intersecția dintre Calea Floreasca și Bulevardul Mircea Eliade. Proiectul include și un plan de investiții în infrastructura rutieră din această parte a Capitalei.

Foto: One Floreasca City/Facebook

One United Properties a fost desemnat „Dezvoltatorul imobiliar al anului 2018”, la ediția din martie a Galei Profesioniștilor în Imobiliare, și a câștigat și trofeul dedicat „Proiectului rezidențial al anului 2018” pentru ansamblul exclusivist One Charles de Gaulle, la rândul său certificat „Green Homes”.

Programul RoGBC de certificare a locuințelor verzi „pregătește constructorii și industria pentru reglementările UE 2020 privind clădirile cu consum de energie zero, reducerea deșeurilor din construcții, folosirea materialelor non-toxice și reducerea impactului pe care producerea acestor materiale îl are asupra mediului”. Certificarea Green Homes este asociată cu programul Ipoteca verde.

Citește și: Ansamblu rezidențial finalizat în centrul Bucureștiului cu o investiție de 26 de milioane de euro

Citește și: Startul lucrărilor s-a dat în aprilie și au vândut deja 30% din prima fază. Planurile de viitor ale dezvoltatorului

Citește și: Au ajuns cu construcția la etajul 10 din 15. 60% dintre apartamente sunt rezervate

Jurnalist cu 12 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])