Reacția ADIRU la „legea proiectelor imobiliare” propusă de PNL: „Ar produce efecte catastrofale”

Este limpede că, dacă ar fi aprobată în forma ei actuală, „legea proiectelor imobiliare”, inițiată de PNL, ar produce schimbări profunde în modul de funcționare a pieței construcțiilor și vânzărilor rezidențiale. Sub spectrul unei asemenea birocrații, după cum era de așteptat, propunerea nu a întârziat să stârnească reacții.

reactia ADIRU la legea proiectelor imobiliare propusa de PNL ar produce efecte catastrofale

Una dintre cele mai vehemente luări de poziție vine din partea Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România – Urbanis (ADIRU). „Adoptarea acestei legi va produce efecte catastrofale pentru piața imobiliară, chiar mai accentuate decât cele care au fost produse de criza imobiliară de acum zece ani, deoarece va conduce la trecerea de la o piață liberă și concurențială, la o piață cu caracter monopolist și strict reglementat, care ar rămâne în acest fel pe o perioadă nedeterminată de timp”, subliniază reprezentanții asociației.

Birocrația sporită va duce la întârzieri și creșteri de costuri

Aceștia precizează că, dacă propunerea PNL ar fi adoptată, legea ANL (Agenția Națională a Locuințelor) și legile din domeniul protecției consumatorilor ar urma să fie modificate pentru a introduce un nou organism de reglementare denumit Centrul SAL (Centrul de Soluționare alternativă a Litigiilor), menit să acționeze ca o entitate de tipul ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) sau BNR. Ar apărea, astfel, o nouă profesie, aceea de „conciliatori”, ale căror atribuții urmează a fi stabilite ulterior. „În mod natural, orice organ de reglementare are tendința de a suprareglementa piața pe care o controlează pentru a-și justifica existența”, avertizează reprezentanții ADIRU.

„Creșterea birocrației va conduce la întârzieri și creșteri de costuri și va limita piața la doar câțiva jucători importanți care vor avea logistica necesară pentru a îndeplini sutele de noi cerințe din propunerea legislativă și care și-ar putea asuma riscul plății unor amenzi de 10%-20% din valoarea unui proiect. Cu siguranță că aceste costuri sau riscuri vor trebui suportate și tendința va fi ca aceste riscuri sau, mai exact, costurile aferente riscului să fie transferate către cumpărători, așa cum acest fenomen are loc în domeniul bancar.”

Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România – Urbanis (ADIRU)

Citește și: O lege propusă de PNL ar reorganiza DIN TEMELII piața rezidențială nouă

Activitatea dezvoltatorilor, deja supravegheată

Oficialii asociației punctează, de asemenea, că activitatea dezvoltatorilor imobiliari din România este deja monitorizată de către Protecția Consumatorilor, ISC, ANAF, ANSPDCP, ca și de primăriile locale sau de Poliția Locală. „Introducerea unui nou organ de reglementare, cum este ANL, ar duce la distrugerea rapidă a pieței imobiliare din România. Oricum, introducerea unei piețe reglementate în domeniul imobiliar, cu o autoritate de autorizare și control, ar fi unică în Europa, unde această piață este reglementată prin legi, așa cum este și în România, dar nu supusă autorizării și controlului unui astfel de organ. La nivel internațional există doar câteva țări care au astfel de organisme: India, Bahrain, Dubai”, conchid aceștia.