RE/MAX România inaugurează o nouă franciză, în Piatra Neamţ, şi ajunge astfel la 20 de birouri pe plan local.
RE/MAX Trend, noua franciză din Piatra Neamţ, este operaţională din luna septembrie şi reprezintă un nou start-up în portofoliul companiei, acesta fiind lansat de către Ciprian Barb.
Cu o experienţă vastă în domeniul construcţiilor, antreprenorul şi-a dorit şi intrarea pe piaţa imobiliară, iar cumpărarea unei francize RE/MAX a fost, pentru el, un pas firesc în acest sens. În acest moment, RE/MAX Trend are deja o echipă formată din 10 agenți special pregătiți în cadrul Academiei RE/MAX, care vor gestiona tranzacții atât din segmentul rezidențial, cât și office și comercial, şi vizează mărirea numărului de specialişti.
„Consider ca piaţa imobiliară din Piatra Neamţ este una efervescentă, însă are nevoie de o alta abordare. Tocmai din acest motiv am stabilit foarte clar în cadrul biroului un set de valori pentru a oferi clienţilor o experienţă diferită şi în cel mai scurt timp să devenim prima opţiune pentru cei care vor să vândă, să închirieze sau să cumpere o proprietate în zonă”, a afirmat Ciprian Barb.
Prin afilierea la reţea, RE/MAX Trend are avantajul de a face parte dintr-o afacere în care, în acest moment, există pe plan local peste 160 de agenţi în cele 20 de birouri, potrivit reprezentanților companiei de consultanță imobiliară.
Dincolo de extinderea în Piatra Neamţ, RE/MAX România îşi continuă planurile de expansiune pe plan local. Astfel, în perioada următoare vor fi inaugurate alte trei francize noi, în Iaşi, Timişoara şi Constanţa.
Bucureştiul este, de asemenea, pe lista de extindere a companiei în România. Fiind principalul pol de dezvoltare imobiliară al țării, aici sunt vizate 25 de francize în următorii 10 ani.