Sectorul de restaurante și cafenele din România a evoluat constant în ultimii ani, pe fondul creșterii salariilor, a puterii de cumpărare și a numărului tot mai mare de străini care ne vizitează țara. Veniturile din această industrie vor ajunge, până în 2022-2023, la pragul de 5 miliarde de euro, se estimează în raportul „Food and Beverage: Romania Market Report”, întocmit de reprezentanții Cushman&Wakefield Echinox.
Toate cele șase segmente ale pieței analizate în raport, mai exact fast-food, cafenele, patiserii, resto-club-uri, fast casual și fine dining, au înregistrat evoluții pozitive în intervalul 2014-2018. Creșterile medii anuale au variat între 15,2% în cazul operatorilor de fine dining și 32,7% în cazul cafenelelor.
Chiriile pentru unitățile de Food&Beverage (100 mp) din principalele zone comerciale din București variază între 34-45 de euro/mp/lună în zona Floreasca-Dorobanți și ajung până la 70-80 de euro/mp/lună în cele mai performante centre comerciale, precum Băneasa Shopping City, Promenada Mall și AFI Palace Cotroceni.
Citește și: Șapte piețe rezidențiale, analizate de la A la Z. Descarcă ACUM GRATUIT raportul aferent orașului tău!
Cererea este în continuă creștere, nu doar în Capitală, ci și în marile orașe regionale, dezvoltarea sectorului având loc în centrele comerciale, dar și în locații stradale.

În următoarea perioadă, operatorii din acest sector vor viza, conform reprezentanților Cushman&Wakefield Echinox, clădirile de birouri din marile orașe și proiectele de tip Food Hall, precum Agora Floreasca din București, proiect care constă în recondiționarea fostei piețe Floreasca.
Un alt factor determinat în dezvoltarea industriei îl reprezintă platformele de comenzi online, care se vor extinde puternic în aproape toate județele.
Citește și: Tranzacția care marchează intrarea pieței de investiții din România într-o nouă etapă de dezvoltare
Citește și: HARTA locuințelor care vor fi livrate lângă proiectele de birouri din București