Terenurile au revenit în atenția dezvoltatorilor de ansambluri rezidențiale, dar și a persoanelor care vor să-și construiască locuințe individuale.
Motto: ”Viitorul și trecutul/Sunt a filei două fețe/Vede-n capăt începutul/Cine știe să le-nvețe” – Mihai Eminescu, ”Glossă”.
Principalii clienți pentru terenurile cu potențial de construire sunt dezvoltatorii mici şi mijlocii, potrivit unei analize de la finalul anului trecut a RE/MAX România. În plus, terenurile devin din ce în ce mai des solicitate și pentru construcții individuale.
„Spre deosebire de perioada din 2007 – 2008, cumpărătorii nu mai caută terenurile speculativ, ci își îndreaptă atenția către zonele care oferă un potențial crescut de construire și coeficienți de urbanism cerți”, spune Răzvan Cuc, director regional RE/MAX România.
În Capitală, în ultimii doi ani zonele Nord și Theodor Pallady au fost cele mai active din perspectiva tranzacțiilor cu terenuri, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Colliers Internațional. Din punct de vedere al destinației terenurilor, 34% din suprafața de 20 de hectare tranzacționată în Nord (68.000 de metri pătrați) a fost achiziționată pentru dezvoltarea de locuințe. În zona Theodor Pallady, peste jumătate din suprafață (57%) reprezintă terenuri destinate construcției de locuințe.
Despre toate aceste tendințe și nu numai vom vorbi și la CPI Național, eveniment ce va avea loc în zilele de 10 și 11 februarie la București. Nu uitați să vă înscrieți AICI la Premiile Imobiliare.ro, ce vor fi decernate în cadrul unei gale la CPI Național.