România, pe primul loc în UE. Avem mai mulți proprietari ca Germania sau Austria

România se află în fruntea clasamentului Uniunii Europene (UE), atunci când vine vorba despre numărul de cetățeni care dețin propriile locuințe.

Cele mai recente date publicate de Eurostat, biroul de statistică al UE, arată că, în 2016, 95,6% dintre români erau proprietari de locuințe, acesta fiind cel mai înalt nivel înregistrat în rândul statelor membre, mult peste media europeană de 70,6%.

Pe următoarele locuri în clasament s-au situat Croația și Lituania, state unde 89,9% dintre cetățeni erau și proprietari, urmate de Slovacia, cu 89,5% dintre locuitori și proprietari.

Infografic Eurostat
Infografic Eurostat

La polul opus, cea mai mică pondere a proprietarilor în rândul populației s-a înregistrat în țări precum Germania și Danemarca, unde mai puțin de 60% dintre cetățeni dețineau propriile locuințe, urmate în top de Austria și de Franța, unde procentul abia ajungea la 62%, respectiv la 63,4%.

În plus, la nivelul Uniunii, 30% dintre cetățenii străini erau și proprietari. De menționat este și faptul că în Estonia, proporția străinilor care dețineau locuințe în 2016 o depășea pe cea a cetățenilor din acel stat care erau proprietari.

Jurnalist cu 12 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])