În țara noastră, metrul pătrat de locuință costă 900 de euro, ceea ce situează România pe locul 12 din 15 într-un top realizat de RE/MAX Europe.
Cu toate că România este fruntaşă în ceea ce priveşte creşterile preţurilor în prima jumătate a anului (vezi link la sfârșitul articolului pentru mai multe detalii), dacă este luat în calcul costul pe metrul pătrat, acesta se situează la circa 900 de euro, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță imobiliară RE/MAX Europe. Pe primele locuri în acest sens se află Elveţia, Franţa şi Germania, unde preţurile pe metrul pătrat sunt cuprinse între 5.785 euro/mp şi 2.860 euro/mp. La polul opus se află ţări precum Turcia, unde preţul pe metrul pătrat a fost în primul semestru de doar 534 de euro, Cehia (832 euro), Slovacia (879 euro) şi România (900 euro).
Studiul RE/MAX a mai evidenţiat că piaţa imobiliară din Europa este extrem de diversificată, existând diferenţe majore de la ţară la ţară. Cu toate acestea, sigurul numitor comun la nivelul Europei este reprezentat de nivelul minim istoric al ratelor de dobândă la creditele imobiliare, fapt ce a determinat o creştere a cererii la nivel rezidenţial şi, de asemenea, a preţurilor.
Astfel, în prima jumătate a acestui an, un european a plătit în medie 1.908 euro/mp pentru achiziţia unei locuinţe, 91% dintre locuitorii ţărilor luate în calcul visând la o proprietate. În ceea ce priveşte chiriile, preţul mediu la nivelul Europei s-a situat în perioada analizată la 8,08 euro/mp, pe segmentul rezidențial.