Școală, grădiniță, stație STB, mall și noi căi de acces. Planurile dezvoltatorului în Greenfield Residence pentru a transforma ansamblul într-un mini-oraș în București

Școală, grădiniță, stație STB, mall, centru SPA, inclusiv post de Pompieri și de Poliție. Acestea sunt doar câteva dintre facilitățile pe care vrea să le implementeze dezvoltatorul Impact Developer&Contractor în proiectul Greenfield Residence, un ansamblu pentru care lucrările au fost demarate în 2007 și continuă și în prezent având ca obiectiv transformarea sa într-un mini-oraș în interiorul Bucureștiului.

Dezvoltatorul are planuri mari pentru Greenfield pornind cu sfârșitul lui 2019, iar de pe lista de priorități nu lipsesc unitățile de învățământ dedicate copiilor din acest cartier situat la marginea Pădurii Băneasa.

„În cadrul școlii avem deja terenul pe care suntem pregătiți să îl cedăm Primăriei. Analizăm soluții de proiectare pe care să le recomandăm Primăriei. Avem deja studiul de fezabilitate privind numărul de copii și dimensionarea”, ne-a declarat Răzvan Ionescu, directorul de marketing al companiei Impact Developer&Contractor, în cadrul primei ediții a emisiunii imoExpert.

În momentul de față, spune el, comunitatea este formată din circa 4.000 de persoane, iar jumătate dintre familiile din Greenfield au copii. Foarte mulți dintre aceștia au cel mult 3 ani, motiv pentru care planurile dezvoltatorului de extindere a ansamblului cu facilități educaționale nu se opresc la deschiderea unei școli.

„Sunt foarte mulți copii mici. Este nevoie și de o grădiniță. Suntem încă în faza de determinare a numărului optim de copii. Acest lucru se face, evident, cu Ministerul Învățământului, însă nevoia este clară”, ne-a mai explicat Ionescu.

Trebuie menționat și faptul că, în prezent, în zona cartierului rezidenții au acces la învățământ privat.

Un mall și un centru SPA, printre viitoarele facilități din Greenfield

În planurile pentru extinderea ansamblului rezidențial din Sectorul 1 se află și construcția unui mic mall și a unor facilități de sport.

În acest sens, au fost inițiate demersurile necesare pentru obținerea PUZ-ului pentru faza IV care va include complexul Greenfield Plaza cu strip mall, zonă office, SPA și sală de sport.

Până atunci, dezvoltatorul a transformat în realitate o altă cerință populară în rândul locuitorilor – amenajarea unui țarc special pentru câini.

„Deși pare un lucru neînsemnat, el a fost cerut de mai mult de 50% dintre rezidenți”, ne-a spus Ionescu.

Când ar putea avea acces locuitorii la o stație STB

Potrivit dezvoltatorului, locuitorii din Greenfield au unele cerințe de viitor și pe tema mobilității și a accesului la transport public. „Sperăm ca anul viitor, odată cu finalizarea mall-ului, să avem deja stația STB”, ne-a declarat Răzvan Ionescu adăugând că, între timp, se caută și alte soluții.

„Suntem în discuții avansate cu firme care sigură transport alternativ de tip trotinete electrice, inclusiv din diferite zone ale cartierului către stația de autobuz și către mall sau o linie de trotinete electrice cu stații de încărcare la Grădina Zoologică și în Greenfield”, a mai explicat el.

greenfield residence

Accesul către și din ansamblu spre restul orașului nu mai este nici el o problemă, afirmă reprezentantul Impact, odată cu sistematizarea sensului de ieșire în Centura Capitalei și cu redeschiderea drumului prin Pădurea Băneasa care face legătura dintre complexul rezidențial și ZOO București.

Mai mult, spune Ionescu, noul plan urbanistic zonal prevede ieșiri suplimentare către centura orașului.

„Analizăm și alte opțiuni de ieșire, chiar în Bulevardul Pipera. Eu cred că soluțiile pe care vom începe să le implementăm începând de anul viitor vor răspunde inclusiv creșterii volumului de locuințe din Greenfield, având în vedere că noi suntem cam la jumătatea dezvoltării proiectului”, a mai declarat el în cadrul emisiunii imoExpert.

Cartierul se extinde cu focus pe apartamentele cu 2 camere

Ansamblul rezidențial se va extinde în faza IV cu circa 1.900 de apartamente și în faza V cu alte 2.400 de locuințe.

„Vom dezvolta ca până acum apartamente cu 2,3 și 4 camere. Vom avea și câteva duplexuri”, a spus directorul de marketing al companiei, adăugând că vor fi construite inclusiv parcări subterane și supraetajete pentru a face mai mult loc spațiilor verzi.

„Vom avea un focus suplimentar pe apartamentele cu 2 camere pentru că vedem în continuare această tendință de a face un compromis între spațiu și plăcerea de a locui într-un cartier de tipul Greenfield, în care ai pădurea aproape, aer curat, liniște și acces la toate facilitățile de care ai nevoie zilnic”, a conchis Ionescu.

Citește și: imoExpert – Viitorul programului Prima Casă. Răzvan Ionescu: Limitarea la 70.000 de euro elimină majoritarea proiectelor noi din marile orașe – VIDEO

Citește și: Investitor vs cumpărător într-una dintre cele mai scumpe zone din București. Diferențe în comportament văzute din perspectiva dezvoltatorului

Citește și: Impact Developer&Contractor, 79,5 milioane de lei în șase luni din vânzarea de proprietăți imobiliare. Stadiul proiectelor dezvoltatorului

Citește și: Compromisul făcut de familiile aflate în căutarea unei apartament nou. „Principalele cerințe pe care părinții le au sunt legate de securitate, de calitatea complexului”

Jurnalist cu 12 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])