Șefii companiilor din construcții și imobiliare estimează, într-o majoritate zdrobitoare, creșteri pe toată linia în 2015.
Directorii executivi ai companiilor din construcții și imobiliare estimează, într-un procent covârșitor, că 2015 va fi un an al creșterii din toate punctele de vedere: 91% consideră că veniturile și profiturile firmelor din domeniu vor crește, 100% apreciază că investițiile vor intra pe un trend ascendent, 78% spun că numărul de angajați din domeniu va fi mai mare. Toate aceste cifre, pe care le detaliem mai jos, au fost publicate în raportul ”A vision for growth 2015”, realizat de compania de consultanță EY și lansat săptămâna trecută în cadrul ,,CEO Conference – Shaping the future’’, organizat de doingbusiness.ro în parteneriat cu EY România.
Astfel, 18% dintre directorii executivi ai companiilor din real estate și construcții consideră că veniturile firmelor pe care le conduc vor crește cu peste 31% în acest an. Doar 9% dintre directorii executivi consideră că veniturile nu vor crește. Cel mai mare procent al directorilor executivi din construcții/real estate (28%) cred că veniturile companiilor pentru care activează vor crește cu procente cuprinse între 1% și 5%.
Pe primul loc în topul optimismului privind cifra de afaceri se află directorii executivi din domeniul farma/sănătate, 25% dintre aceștie considerând că veniturile le vor crește cu peste 31% în 2015, în timp ce IT-ul și retail-ul sunt alte două domenii în care șefii companiilor se așteaptă, în proporție de câte 10%, la creșteri cu peste 31% ale cifrei de afaceri.
Din perspectiva profitului, directorii executivi din domeniul construcții/real estate sunt cei mai optimiști, 27% dintre ei considerând că acesta va crește cu peste 31% în acest an. Telecom-ul este un sector de asemenea marcat de optimism, 25% dintre șefii companiilor din domeniu considerând că profitul va crește cu peste 31%, în timp ce în cazurile retail-ului și sectorului alimentar/agricol procentul este de câte 20%.
O percepție pozitivă asupra construcțiilor și imobiliarelor reiese și din estimările directorilor executivi din domeniu cu privire la evoluția numărului de angajați în2015: 22% cred că vor angaja cu peste 31% mai mulți oameni în acest an. Spre comparație, procentul este de 11% în cazul șefilor companiilor din IT. Construcțiile și imobiliarele sunt considerate domenii în care salariile vor crește cu peste 20% în acest an de către 10% dintre directorii executivi din domeniu, cei mai mulți (60%), estimând o apreciere a venitului salarial din domeniu cuprinsă între 1% și 5%.
Construcțiile și imobiliarele stau bine și la capitolul încredere în evoluția domeniului, 64% dintre directorii executivi din domeniu declarându-se ”ușor încrezători”, în timp ce 18% spun că sunt ”foarte încrezători”. IT-iștii sunt cei mai optimiști la acest capitol, fiind ”foarte încrezători” în evoluția domeniului în proporție de 78%.
Din perspectiva cererii, șefii companiilor din construcții/imobiliare cred, în proporție de 70%, că aceasta va crește ”întrucâtva, în timp ce 10% spun că va crește ”semnificativ”.