Sfaturi pentru investitorii în rezidențial (II)

Este bine să informați cumpărătorul unei locuințe în scop investițional asupra cheltuielilor pe care le va avea atât în momentul cumpărării, cât și pe parcursul exploatării imobilului în scopul obținerii de profit.

nordis locuinte premiumRata de profit anuală a unei locuințe bune, închiriate, este în acest moment cuprinsă între 6 și 8% pe an și poate fi depășită în anumite situații, potrivit companiei de consultanță imobiliară Nordis, care a realizat un mic ghid al investitorului în rezidențial. De notat este că există si cazuri în care randamentul  poate să fie mai scăzut, pentru același tip de proprietate, dar pentru diverse moduri de finanțare, mobilare și chiriași aleși.

„Investiția imobiliară este ca o mică afacere, discutăm de produs, respectiv proprietatea în cazul de față, astfel încât apar costuri aferente închirierii, ce includ partea de marketing, mentenanța, taxe pe veniturile obținute și alte impozite ce trebuie achitate”, declară Florin Poștoacă, Manager Departament Investitii, Nordis.

După ce investitorul devine proprietar și va închiria proprietatea, trebuie să aibă în vedere următoarele impozite:

Din 2016, impozitele anuale pe proprietate, colectate de catre administrațiile finaciare locale, sunt diferite în funcție de destinația pentru care este folosită locuința, respectiv scop rezidențial sau comercial/birouri și reprezintă un anumit procent din valoarea de achiziție sau de evaluare a proprietății. Astfel, daca chiriasul înfiintează un sediu de companie în proprietatea închiriată și își deduce cheltuielile cu utiliățtile, impozitul anual pe proprietate poate crește semnificativ.

De exemplu, în cazul în care proprietatea este folosită pentru locuință, în sectorul 1 al Bucureștiului acest impozit este de 0,2% din valoarea proprietății, dar dacă  este închiriată de către o  persoană juridică cu activitate de birou / comercial, impozitul este majorat până la 1,2% (adică o diferență de un punct procentual anual, care se scade din profit).

Impozitul pe proprietate se plătește către DGITL (Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale) în raza căreia se află casa sau apartamentul.

Impozitul anual pe venituri din chirii (venituri din cedarea folosinței bunurilor) este în cunatum de 12% din valoarea totală a chiriei pe un an, la care se adaugă 5,5% contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS), pentru o singură proprietate – prima și respectiv 16% din valoarea lunară a chiriei, la care se adaugă +5,5% CASS la următoarele proprietăți din portofoliu.

Impozitul pe venitul din chirii se plătește la administrația finanaciară locală pe raza căreia își are domiciliul proprietarul (contribuabilul care realizează venitul).