În Statele Unite ale Americii, așteptările proprietarilor cu privire la prețul locuințelor lor sunt în creștere, lucru care nu s-a mai întâmplat de peste un an.
Aprilie a fost a treia lună consecutivă în care estimările proprietarilor au fost peste cele ale evaluatorilor profesioniști în privința prețului mediu al locuințelor din SUA, potrivit ”Home Price Perception Index” (HPPI – Indicele Percepției Prețurilor Locuințelor) , realizat de compania Quicken Loans, al doilea cel mai mare jucător din piața americană de ipoteci și împrumuturi imobiliare.
Acest Indice, realizat la nivel național, arată o diferență de 0,69% între așteptările proprietarilor și cele ale evaluatorilor. ”Nu este surprinzător că proprietarii supraestimează valoarea locuințelor lor, însă trebuie să observăm întotdeauna care este tendința, pentru a putea ajuta cumpărătorii și pe cei care vor să se refinanțeze să-și seteze așteptările corecte”, spune Bob Walters, economist-șef în cadrul Quicken Loans. ”Nu este nimic mai dezamăgitor pentru un proprietar de locuință decât să afle că valoarea casei sale este mai mică decât cea la care se aștepta. Acest indice este o unealtă importantă pentru instituțiile care acordă credite, dar și pentru proprietari, astfel încât să-și creeze așteptări rezonabile atunci când vor să obțină un împrumut imobiliar.”
În același timp, ”Home Value Index” (HVI – Indicele Valorii Locuințelor), un indicator al valorilor locuințelor bazat exclusiv pe evaluări, a crescut în aprilie față de martie cu 0,28%. ”Valorile caselor au crescut în aprilie, totuși nu suficient ca să contracareze declinul înregistrat în martie”, explică Bob Walters. ”Proprietarii care au încă probleme cu achitarea creditelor ar dori creșteri mari ale valorilor, însă aprecieri de acest fel vor goni de fapt cumpărătorii din piață. Accesibilitatea la achiziția unei locuințe ar putea să fie limitată dacă valorile caselor cresc prea mult comparativ cu modestul ritm de apreciere a salariilor, care se situează la aproximativ 2% anual.”