Top 10 județe în funcție de creditele restante

Aprobarea de către Camera Deputaților a legii dării în plată de săptămâna trecută a făcut valuri în mediul bancar și în cel imobiliar.

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-photos-real-estate-price-trend-d-houses-rising-arrow-reflective-floor-image32851688Reprezentanții băncilor au adus în discuție riscurile la care vor fi supuse instituțiile financiare, în timp ce consultanții imobiliari au vorbit despre posibilitatea creșterii avansurilor cerute pentru acordarea creditelor ipotecare.

Evident, în acest moment, mai ales că legea nu a fost încă promulgată de președintele Klaus Iohannis, legea nu produce încă efecte în piață. Mai mult decât atât, rămâne de văzut câți dintre românii care au achiziționat un imobil prin credit vor fi dispuși să piardă banii deja plătiți și să returneze imobilele băncilor.

Până atunci, CPI a realizat un top al județelor în funcție de restanțele pe cap de locuitor în privința creditelor pentru locuințe și de consum. Concret, am împărțit valoarea soldurilor restanțelor la creditele în lei și valută, exprimate în lei, la numărul de locuitori din județele respective. Datele necesare calculului provin de la Banca Națională a României și Institutul Național de Statistică.

Cel mai puțin îndatorați sunt dâmbovițenii (restanță medie de 238 de lei), urmați de locuitorii județului Covasna (256 de lei) și cei din Olt (267 de lei).