Compania a achiziționat în apropiere un teren de 20.000 de metri pătrați, pe care va construi o clădire cu o componență mixtă.
Compania de origine turcă Caba Group, cunoscută pe plan local pentru dezvoltarea complexului rezidențial high-end 102 The Address, va investi peste 100 de milioane de euro în dezvoltarea celei de-a doua faze a proiectului. Este vorba despre o clădire cu funcție mixtă (rezidențial, office, comercial), ce va fi amplasată pe un teren de 20.000 de metri pătrați din imediata vecinătate.
Prin decizia de a continua proiectul, compania mizează pe potențialul de dezvoltare pe termen lung a polului de business Aviaţiei-Barbu Văcărescu-Floreasca. „Obiectivul este de a veni în întâmpinarea interesului substanțial pe care îl manifestă companiile pentru poziționarea spațiilor de lucru în această zonă, dar și de a oferi funcții comerciale complementare. Componenta rezidențială rămâne dominantă, cu atât mai mult cu cât cererea de unități locative în această zonă este în creștere”, arată oficialii companiei.
„Caba Group se află într-un proces continuu de analiză a oportunităților de pe piața imobiliară din România, urmând să-și completeze în curând portofoliul și cu alte achiziții importante în zone strategice ale Capitalei.”
Caba Group
Prima etapă, gata în 2020
În momentul de față, prima etapă a proiectului The Address, o investiție de circa 50 de milioane de euro, se află în proces de execuție. Aceasta va cuprinde trei corpuri de clădire cu un total de 273 de apartamente (plus spații de birouri și comerciale), ce urmează a fi date în folosință la începutul anului 2020. Locatarii vor avea la dispoziție o parcare subterană pe trei niveluri (unde se vor regăsi cea mai mare parte din cele aproximativ 500 de locuri aferente proiectului). O altă facilitate oferită de către dezvoltatori constă într-un parc amenajat pe acoperișul clădirii din mijloc, ce va avea o suprafață de 400-500 de metri pătrați.
Showroom de 500.000 de euro
Pentru a reda la scară 1:1 compartimentarea și atmosfera unui apartament din 102 The Address, dezvoltatorul a investit anul trecut 500.000 de euro într-un showroom destinat potențialilor cumpărători. „Succesul proiectului 102 The Address, aflat în portofoliul Premier Estate Management, s-a materializat în 150 de apartamente rezervate în mai puțin de un an de la lansarea proiectului, dar și în premii naționale și internaționale, precum «Cel mai bun proiect rezidențial din România 2018-2019» la Gala Internațional Property Awards din Londra, respectiv «Cel mai atrăgător showroom din România» la Gala Imobiliare.ro”, notează reprezentanții companiei dezvoltatoare.