Aproximativ 12.000 de locuințe se află în acest moment în dezvoltare în București și împrejurimi și ar putea fi livrate în acest an dacă dezvoltatorii își vor respecta ritmul de construcție.
Construcția altor peste 2.000 de unități urmează să demareze în perioada imediat următoare, cu termene de livrare anunțate pentru 2018, potrivit unui raport de piață realizat de către compania de consultanță imobiliară Coldwell Banker România.
Cea mai mare pondere a locuințelor care ar urma să fie finalizate în acest an în București și împrejurimi se încadrează pe segmentul mass market, adică 59,5% sau peste 7.200 de unități, în creștere față de anul anterior cu aproximativ șase procente.
Principala metodă de achiziție pe segmentul mass market este reprezentantă de finanțările Prima Casă, ponderea acestora fiind de aproximativ 75% din totalul tranzacțiilor. Proiectele încadrate pe acest segment livrează pe piață un stoc de locuințe accesibile din punct de vedere al prețurilor, care variază în medie între 700 și 950 de euro pe metru pătrat util, prețul reprezentând principalul factor de diferențiere, urmat îndeaproape de amplasament.
Aproximativ 4.500 de unitățile care ar urma să fie finalizate în acest an pe piața rezidențială din Capitală și împrejurimi, sau 37% din ofertă, pot fi încadrate în categoria middle market, segment pe care prețurile medii de tranzacționare sunt curpinse între 1.100 și 1.300 de euro pe metro pătrat util.
Creșterea numărului de unități destinate clasei de mijloc s-a înregistrat pe fondul majorării constante a veniturilor potențialilor cumpărători și a cererii pentru locuințe noi cu un amplasament mai bun, în interiorul marilor cartiere bucureștene, în zone semicentrale, în interiorul inelului median al orașului sau în apropierea unora dintre cei mai importanți poli de birouri, precum zona Barbu Văcărescu – Floreasca sau Politehnică – Grozăvești. De asemenea, pe segmentul middle market sunt încadrate și proiecte care includ deja mii de unități finalizate, care reprezintă concepte integrate și în care s-au format deja veritabile comunități. Comparativ cu anul anterior, segmentul premium deține o pondere mai redusă din totalul unităților aflate în dezvoltare, de aproximativ 3,5%, sau 500 de locuințe.
Potrivit datelor Coldwell Banker România, aproximativ 1.800 de unități amplasate în proiecte de dimensiuni medii și mari, cu peste 100 de locuințe, au fost predate cu întârziere medie de o lună – două, nefiind incluse astfel în statistica oficială aferentă anului 2016, când în București și Ilfov au fost livrate puțin peste 10.000 de locuințe, potrivit Institutului Național de Statistică. Principalele explicații sunt reprezentate de întocmirea cu dificultate a formelor legale de recepție a lucrărilor, racordarea la rețelele de utilități, termenele de finalizare optimiste anunțate inițial.
În acest context, conform reprezentanților Coldwell Banker România, este estimată o majorare a prețurilor de vânzare cu 5% – 7% în acest an, în funcție de segmentul de piață și de cererea existentă pe un anumit segment și într-un anumit interval de timp.