Cordia România, divizia de dezvoltări rezidențiale a Grupului Futureal, are în plan investiții în valoare de 50 de milioane de euro pentru următorul an de activitate pe piața locală.
Reprezentanții companiei își propun să livreze circa 500 de apartamente în București pe an destinate segmentelor medium și medium-high.
„România va avea un rol cheie în dezvoltarea operațiunilor Cordia la nivel regional”, a declarat Mauricio Mesa Gomez, CEO Cordia România, potrivit unui comunicat de presă.
„Ne vom concentra pe atingerea unui ritm de livrare de 500 de apartamente pe an și vom promova pe piața locală un model de proiecte rezidențiale destinate clasei de mijloc, cu accent pe un echilubru foarte bun între localizare, arhitectură și prețul imobilului”, a mai explicat acesta.
Pentru început, compania vrea să investească circa 40 de milioane de euro pe o durată de trei ani în proiectul rezidențial Parcului20, pe care îl dezvoltă în zona Expoziției din Capitală.
Acesta va cuprinde 439 de apartamente și 579 de locuri de parcare. În plus, ansamblul rezidențial va dispune de o grădină privată cu o suprafață de peste 3.000 de mp.
În prima fază a proiectului se vor construi 260 de unități. Predarea acestora se va realiza în luna septembrie a anului 2020. Reprezentanții companiei estimează că a doua fază va fi livrată după alte 8-12 luni.
Grupul Futureal este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari și investitori din Europa Centrală și de Est. Portofoliul său include spații de birouri, centre comerciale, proiecte mixed-use și proiecte rezidențiale.