Volumul lucrărilor de construcții, în creștere în primul semestru din 2019

Volumul lucrărilor de construcții a crescut în prima jumătate a anului la nivel național, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, arată cele mai noi date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Ca serie brută, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 23,3% în primele șase luni din 2019. S-au înregistrat, pe elemente de structură, creșteri la construcțiile noi cu circa 30% și cu aproape 12% la lucrările de întreținere și reparații curente (n.r. de exemplu, zugrăvire, vopsire și alte lucrări care împiedică uzuri rapide ale clădirilor).

Un avans de 0,4% a fost consemnat în cazul lucrărilor de reparații capitale (n.r. executate la clădiri existente cu scopul de menținere a caracteristicilor tehnico-economice ale construcțiilor pe întreaga durată de serviciu normală).

„Pe obiecte de construcții, ca serie brută, au avut loc creșteri ale volumului de lucrări de construcții la clădiri nerezidențiale, cu 39%, la clădiri rezidențiale cu 31,8% și la lucrările de construcții inginerești, cu 10%”, conform INS.

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 15,9% în prima jumătate a anului, această creștere fiind reflectată în volumul lucrărilor de construcții noi (24,7%), al lucrărilor de întreținere și reparații curente (2,3%) și la nivelul lucrărilor de reparații capitale (2,2%).

„Pe obiecte de construcții, seria ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate evidențiază creșterea volumului lucrărilor de construcții la clădirile nerezidențiale, cu 32,2%, clădirile rezidențiale, cu 28,7%, și la clădirile inginerești, cu 5%”, potrivit INS.

Citește și: Tranzacții de 410 milioane de euro în primele șase luni. „Anticipăm că volumul investițional din acest an va depăși substanțial nivelul de 1 miliard de euro”

Citește și: Salariile din construcții au crescut spectaculos într-un an. Sunt cu aproape 50% mai mari

Citește și: Peste 20.300 de autorizații de construire, eliberate în România în prima jumătate a anului

Jurnalist cu 12 ani de experiență în presă online, media și comunicare, care s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în 2017. Activitatea sa este orientată pe segmentul B2B, concentrându-se pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri, analize și proiecte editoriale menite să evidențieze realitatea de la nivelul pieței. (Contact: [email protected])