Profesioniștii în imobiliare încearcă în permanență să economisească timp și bani folosind cele mai recente tehnologii, dar unele dintre ele îi pot face vulnerabili în fața hackerilor.
Paneliștii prezenți la un eveniment organizat REALTORS din Orlando, SUA au identificat patru obiceiuri tehnologice care pot pune în pericol business-ul imobiliar al brokerilor, potrivit realtor.org. Le redăm în cele ce urmează.
Folosirea Wi-Fi-ului gratuit
Alex Camelio, director în cadrul companiei de software pentru real estate Lone Wolf, spune că simplul fapt de a-ți lăsa Wi-Fi-ul de pe telefon activat poate face aparatul vulnerabil. ”Când aveți Wi-fi-ul pornit, telefonul spune într-una: «Hei, rețea, ești acolo?»”, spune Camelio, precizând că o rețea Wi-Fi compromisă poate ”prinde în capcană” aparatul. Cea mai bună cale de a evita această situație este să vă opriți Wi-Fi-ul atunci când plecați de acasă sau de la birou, unde rețelele sunt sigure. Alte soluții includ folosirea unui VPN (virtual private network). Iar dacă primiți o solicitare de reparare a conexiunii, cel mai bine este să o ignorați, pentru că poate veni din partea unui hacker care înceracă să vă conecteze la o rețea compromisă.
Folosirea aceleiași parole pentru mai multe site-uri
Este binecunoscut faptul că nu ar trebui să folosiți parole de genul ”parola123”, dar nici să stați să vă amintiți 50 de parole diferite nu este eficient. De aceea, este ușor să picați în capcana folosirii aceleiași parole pentru mai multe siteu-uri. Craig Grant, CEO al Real Estate Technology Institute, spune că din momentul în care un hacker obține acces la parola de la un site, cel mai probabil că o va folosi pentru a intra și în alte conturi pe care le aveți. De ceea, când aflați de o breță de securitate la unul dintre site-urile pe care le folosiți, schimbați-vă imediat parola și gândiți-vă la ce alte conturi ați folosit acea parolă. Specialiștii recomandă, de asemenea, să activați autentificarea în doi pași la site-urile care oferă această facilitate.
Folosirea programelor antivirus gratuite
Grant a atras atenția că protecția antivirus nu este un domeniu în care să încercați să economisiți bani. ”Nu ar trebui să folosiți niciodată varianta gratuită, aceasta este destinată probelor, să vedeți dacă vă place”, spune el, precizând că nu este adevărat că produsele Mac și telefoanele mobile nu au nevoie de programe antivirus.
Nefolosirea copiilor de rezervă
Copiile de rezervă ale datelor (backup) reprezintă un lucru pe care ar fi bine să-l faceți deja pentru a vă asigura împotriva defecțiunilor suferite de hard drive. Computerele și echipamentele devin din ce în ce mai stabile, așa că tentația de a nu realiza copii de rezrvă este mare. Cu toate acestea, potrivit Juanitei McDowell, președinte al InMotion Consulting, amenințarea numită ”ransomware” (programe de tip malware care criptează conținutul de pe un device și apoi cer o sump de bani ca răscumpărare pentrua debloca sau a nu face public conținutul) este în creștere. ”Ransomware-ul este un software cu adevărat rău și este conceput să blocheze accesul la computerul vostru”, explică Juanita McDowell, precizînd că cei care se află în spatele acestor programe cer deseori bani pentru a reda informațiile proprietarului de drept.