Piața centralelor termice va fi susținută în perioada următoare de construcțiile noi și de numărul în creștere al înlocuirilor de astfel de sisteme de încălzire, spun reprezentanții Ariston Thermo România.
Pe parcursul anului 2018, reprezentanții Ariston Thermo România se așteaptă să comercializeze circa 270.000 de sisteme de încălzire, vânzările ajungând astfel să fie de aproape 20 de ori mai mari față de cele înregistrate la finele anilor ’90, perioadă în care au fost închise primele CET-uri. Evoluția a fost susținută în acest timp de numărul tot mai mare de debranșări și de construcțiile noi.
„În ceea ce privește perioada următoare, piața de profil va continua să crească cantitativ, dar mai ales valoric, susținută fiind de construcțiile noi, precum și de înlocuirile tot mai dese ale echipamentelor de încălzire vechi, care nu dispun de tehnologii noi și eficiență ridicată precum gamele actuale”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România, potrivit Profit.ro.
Acesta a mai explicat că în trecut cea mai mare parte a vânzărilor era destinată locuințelor debranșate de la sistemul centralizat de încălzire, în timp ce la ora actuală segmentul de înlocuiri a ajuns să reprezinte circa 50% din totalul vânzărilor.
Cum aleg românii centralele termice
Potrivit unui studiu realizat de Ariston Thermo România, comportamentul cumpărătorilor de centrale termice s-a schimbat semnificativ pe parcursul ultimilor ani.
Astfel, dacă la începutul dezvoltării pieței locale de profil principalul criteriu de achiziție era cel al prețului, abia apoi urmat de eficiență, randament și consum, în prezent oamenii sunt interesați în primul rând de eficiența sistemelor de încălzire, de serviciile post-vânzare pe care le pot obține din partea producătorilor și de noile tehnologii.
„Noii clienți sunt mai puțin preocupați de costurile inițiale de achiziție și mai mult de perioada de amortizare a investiției, preferând să investească într-un produs mai scump, dar cu o perioadă mai lungă de viață și un consum redus, ce asigură facturi mai mici și care aduce un confort sporit”, a explicat Cătălin Drăguleanu.