Perturbările cauzate de pandemie în sectorul construcțiilor continuă și în ultima parte a anului. Potrivit celui mai recent studiu realizat de compania Horvath, cea mai mare creştere se aşteaptă să fie de 33%, la lemn, până la finele lui 2021.
Alte majorări importante sunt estimate pentru oţel, care se va scumpi cu 15%, şi materialele plastice, care vor avea un cost mai ridicat cu 20%.
Conform datelor relevate în studiu, se preconizează că lemnul, oţelul, materialele plastice, gazul sau metanolul se vor vinde tot mai scump până la finalul anului, iar că aceste majorări vor continua şi în 2022.
Preţul pe tonă al oţelului laminat la cald este în prezent mai ridicat cu 60%, faţă de începutul anului, iar până la sfârşitul lui 2021, se estimează că va mai creşte cu încă 18%. De asemenea, şi preţurile materialelor plastice a crescut brusc, fiind necesare tot mai mult ca ambalaje, tacâmuri, veselă, din motive igienice şi de prevenire a infecţiei.
„Creşterile preţurilor pentru materiile prime au început anul trecut, pe fondul debutului pandemiei, iar cel mai mare salt a fost în România şi Germania. În cele două ţări, preţul lemnului s-a dublat, în septembrie 2020,” subliniază reprezentanţii Horvath care mai arată că ţara noastră este puternic influenţată de piaţa germană, dat fiind ca aceasta este cel mai mare partener comercial al României.
„Scumpirile au început în 2020, odată cu pandemia, când companiile din domeniul materiilor prime şi-au limitat producţia şi stocurile. La scurt timp, a crescut cererea pentru mobilier, materiale de construcţii şi renovare pentru interior şi exterior, pentru că oamenii au petrecut tot mai mult timp acasă, în contextul restricţiilor. Astfel, au început majorările de preţuri la materialele de construcţii, care au ajuns, în medie, la 30% în toamna lui 2020. La începutul lui 2021 am avut creşteri de 20%, iar maximul a fost de 65%, pentru materiile prime secundare”, a explicat Kurt Weber, director general al Horvath România.
Lemnul rămâne printre cele mai solicitate materii prime, iar România este țara care a suferit una dintre cele mai mari majorări de preţuri
Odată cu debutul valului patru al pandemiei şi apariţia variantei Delta a coronavirusului, companiile producătoare se tem de blocaje suplimentare în Europa. Totodată reprezentantul Horvath atrage atenția că în ceea ce priveşte creşterile de preţuri ale materiilor prime, ce vor continua să survină în următoarea perioadă, producătorii europeni ar trebui să ia considerare trei reguli de ajustare a acestora: „În primul rând, majorările ar trebui planificate într-un mod ţintit şi sistematic. În al doilea rând, ar trebui să fie diferenţiate şi transferate selectiv clienţilor pe segmentul pieţei, canalului de distribuţie sau categoriei de produse. În al treilea rând, este necesară comunicarea rapidă şi transparentă către clienţi.”
Pentru realizarea acestui studiu, Horvath a intervievat în total 1.041 de directori ai unor companii de producţie din Europa, și s-a desfăşurat în intervalul martie – iulie 2021.
Citește și: RE/MAX România: „Valul 4 al pandemiei a determinat stagnarea prețurilor la chirii”