Rocade în topul firmelor de construcții din România. Analiștii estimează un moment istoric al cifrei de afaceri pe acest sector

Cifra de afaceri a sectorului de construcții este în creștere. Mai mult, pentru anul 2020 analiștii KeysFin estimează un maximum istoric, de peste 126 de miliarde de lei. Cifra este chiar mai mare decât cea anticipată anul trecut. Totodată analiștii preconizează că cifra de afaceri din anul 2021 va fi una și mai mare.

Cifra de afaceri a pieței locale de construcții a crescut cu aproape 30% față de 2018 și a depășit cu 40% nivelul din 2015, ajungând la peste 108,7 miliarde de lei în 2019, potrivit celei mai recente analize KeysFin. Mai mult, pentru 2020 se așteaptă un maximum istoric, de peste 126 de miliarde de lei.

Pandemia nu a închis șantierele din România, ba din contră. Acest sector și-a continuat creșterea accelerată atât datorită facilităților fiscale și guvernamentale menținute (taxele salariale mici și programul Noua Casă), cât și datorită schimbării comportamentului de consum de pe piața imobiliară: românii și-au dorit case noi și mai spațioase. Pentru 2021, estimăm o creștere la fel de susținută mai ales in privința cererii, luând în considerare proiectele rezidențiale din toate zonele cheie ale țării.”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin

Aproximativ 80 mii de companii (10,5% din total) care și-au raportat rezultatele pentru 2019 au avut ca principal domeniu de activitate unul dintre codurile CAEN aferente sectorului de construcții, în creștere cu 6,7% față de 2018 și cu 19,5% față de 2015. Pentru 2020, analiștii KeysFin estimează un avans de 6% la aproximativ 85 de mii de companii în baza datelor de la Registrul Comerțului.

Rocade în topul firmelor de construcții din România. Top 3 firme de construcții la nivel național

Potrivit informațiilor, Astaldi SPA (sucursala România) a devenit liderul sectorului de construcții în 2019 după o dublare a cifrei de afaceri, la aproape 986 milioane lei în 2018.

Pe locul 2 se situează Strabag SRL, înregistrând o cifră de afaceri de 771,6 milioane lei, iar pe locul 3 Construcții Erbasu SA, cu o cifră de afaceri de 702,5 milioane lei, în 2019.

În total, primele 10 companii din domeniul construcțiilor din România însumează o cotă de piață de 5,3% și un volum de afaceri 5,8 miliarde lei în 2019, ceea ce reflectă echilibrul dintr-o piață în care marii jucători nu dețin monopolul.

Ca distribuție geografică, București se află pe primul loc în topul județelor în funcție de cifra de afaceri a business-urilor din construcții care au sediul aici, însumând 33,7 miliarde de lei și 31% din nivelul național în 2019, Capitala fiind urmată în clasament de Cluj (7% din total), Ilfov (6,2%), Prahova (3,7%) și Iași (3,5%).

Totodată, în București sunt cele mai multe companii din domeniu (14.314) și cel mai mare număr de angajați (80.698).

În ceea ce privește companiile din domeniu, pe locurile următoare se clasează Cluj și Timiș, cu 5.544 companii, respectiv 4.045 companii, iar, legat de numărul de angajați, cele mai populate județe cu muncitori în construcții sunt Cluj (22.212 angajați) și Ilfov (16.452 angajați).

 

 

 

Jurnalist cu aproape 10 ani experiență în media. A publicat articole și interviuri în revista Danube Connects, Carpatair Magazine, iar mai târziu a practicat jurnalismul de televiziune în cadrul postului Digi24 din Timișoara. Activitatea sa în Imobiliare.ro este axată pe subiecte de interes pentru specialiștii din real estate și construcții, știri și analize de piață menite să ofere informații semnificative în piața imobiliară din România. (Contact: [email protected])