Light Dark

Bucătăria este una dintre camerele pe care potențialul cumpărător le inspectează de cum intră în locuință pentru vizionare.

Kuma_Bucatarie_2Bucătăria și baia principală sunt cele două ”puncte fierbinți” ale unei locuințe atunci când vine vorba despre vizonarea unei locuințe. Clientul potențial inspectează în primul rând aceste două încăperi, potrivit Trulia.com. De aceea, atunci când arătați unui potențial cumpărător o locuință, este important să vă asigurați că acestea sunt impecabile. Mai mult decât atât, este bine să știți că aveți mai multe șanse să vindeți o locuință dacă aceasta are baia și bucătăria similare celorlalte locuințe din zonă. Cu alte cuvinte, dacă vecinii au în general o bucătărie mobilată după ultimul răcnet și placată cu gresie rectificată, ar fi bine ca aceste elemente să se regăsească și în casa pe care al cărei proprietar îl consiliați din punct de vedere imobiliar.

Este important, de asemenea, să cunoașteți și care sunt ultimele tendințe legate de preferințele în materie de design al bucătăriei și băii. Potrivit Kuma România, unul dintre principalii producători locali de lavoare, blaturi şi mobilier pentru băi şi bucătării sub brandurile Kuma şi Nordline, o treime dintre românii care își amenajează băile sau bucătăriile au început să fie mai deschiși la combinații îndrăzneţe și să iasă din tiparele predominate de alb.

Datele companiei arată că, în amenajarea băii sau a bucătăriei, românii adoptau până de curând un stil convențional, caracterizat prin abundența culorilor deschise, în special a albului pentru lavoare sau blaturi de lucru și bej sau maron pentru plăci ceramice sau decorațiuni.

Kuma_Camelia Olesen-1În ultima perioadă însă, unul din trei români apelează la soluții de amenajare neconvenţionale, dictate de trendurile occidentale şi mai ales de cele nordice. „Odată cu majorarea numărului de profesioniști în domeniul amenajărilor interioare, românii au devenit mult mai exigenți și, sub îndrumarea acestora, au început să fie receptivi la stiluri mai îndrăznețe și să iasă din tipare”, spune Camelia Olesen (foto stânga), director executiv al Kuma România, companie care a avut anul trecut o cifră de afaceri de trei milioane de euro.

Concentrarea românilor asupra noilor tendințe a însemnat și creșterea bugetelor alocate de către aceștia pentru amenajarea principalelor spații funcționale din casă. Astfel, în 2014, românii au fost mai interesați de înlocuirea obiectelor sanitare existente cu produse de calitate superioară, realizate, de cele mai multe ori, la comandă. În ceea ce privește materialele, românii încep să aleagă produse durabile, executate din granit sau glass, material care are la bază sticla reciclată. Din punct de vedere al formelor, lavoarele cu scurgeri ascunse atrag consumatorii, iar bolurile clasice – ovale, ori rotunde, aparțin de domeniul trecutului.

Combinațiile extreme, tendința anului în amenajarea băii și a bucătăriei

Kuma_baieÎn ceea ce privește amenajarea băilor și a bucătăriilor, negrul este anul acesta nuanţa folosită de designerii de interior care mizează pe combinații îndrăznețe. Atribuit stilului clasic reinterpretat, negrul devine culoarea vedetă în alegerea lavoarelor pentru baie. Specialiștii nu recomandă însă o baie dominată de culori închise, ci sugerează combinarea acestora cu piese de mobilier din MDF alb sau viceversa. Pentru cei care își doresc un stil modern, însă fără a obține o atmosferă închisă, Kuma recomandă culorile inspirate din natură, precum azurul viu al mării sau nuanțele pământii ale zonelor montane.

Și în cazul bucătăriei, mixul alb-negru rămâne o soluție potrivită. De data aceasta, vedeta încăperii este blatul de lucru, care poate fi realizat dintr-un mix de sticlă reciclată cu inserție de oglindă, marmură sau quartz. În ceea ce privește mobilierul, recomandările pentru acest an vizează tonurile neutre, care să direcționeze toată atenția către blatul de lucru, punctul central al bucătăriei.

De asemenea, pentru a înviora atmosfera, accentul de culoare se poate reda prin alegerea unor electrocasnice sau decorațiuni în nuanțe puternice, contrastante, dar și printr-o placare de perete din materiale compozite în culori intense.