Light Dark

Timișoara: prețuri mai mari față de 2014. Cum va evolua oferta?

În orașul de pe Bega, prețurile cerute de către proprietarii de locuințe sunt semnificativ mai mari față de anul trecut.

http://www.dreamstime.com/stock-photography-real-estate-accounting-retro-style-composition-subject-d-rendered-image-image52340492Legea cererii și ofertei spune că cu cât mai multe produse de un anume tip sunt la vânzare, deci oferite cumpărătorilor, cu atât prețul este mai mic. Din această perspectivă, ne-am propus să analizăm ce se va întâmpla pe piața rezidențială timișoreană în următoare perioadă de timp.

Iată ce știm: în orașul de pe Bega, pretențiile proprietarilor s-au majorat cu 0,9% în septembrie (de la 915 la 923 de euro pe metru pătrat util), fiind acum cu 10,8% mai ridicate decât în perioada similară a anului trecut (când ajungeau la 833 de euro pe metru pătrat), potrivit Indicelui Imobiliare.ro pe luna septembrie. După un avans de 0,9% în ultimele 30 de zile (de la 909 la 917 euro pe metru pătrat), apartamentele vechi sunt cu 11,2% mai scumpe decât în toamna anului trecut (când costau 825 de euro pe metru pătrat util). Locuințele nou-construite, pe de altă parte, s-au apreciat cu 0,7% în ultima lună (de la 944 la 951 de euro pe metru pătrat) și cu 5,9% în ultimul an (de la 898 de euro pe metru pătrat la finele lui septembrie 2014).

Există premise ca prețurile să-și tempereze creșterea pe termen mediu? Dacă ne raportăm la legea cererii și ofertei, la declarațiile oficialilor timișoreni și la datele statistice, am putea spune că da. ”Timișoara se dezvoltă pe multe coordonate, inclusiv în privința creșterii populației, iar această dezvoltare va atrage forță de muncă din alte părți ale țării”, declara primarul Nicolae Robu în urmă cu o săpătmână, la conferința de presă ce a marcat lansarea Timișoara Centrum, proiect mixt comercial-office ce va fi edificat pe Calea Circumvalațiunii. ”Dau foarte multe aprobări pentru certificate de urbanism și autorizații de construire,atât pentru locuințe individuale, cât și pentru blocuri de locuințe.”

Datele Institutului Național de Statistică confirmă spusele primarului: în primele opt luni ale acestui an (perioada ianuarie-august 2015), au fost emise, în mediul urban din județul Timiș, autorizații de construire pentru o suprafață de 95.521 de metri pătrați.Spre comparație, în aceeași perioadă a anului trecut, suprafața autorizată a fost de 63.643 de metri pătrați.

Așadar,oferta de apartamente pe segmentul rezidențial nou timișorean este de așteptat să crească în următoarele 12 luni. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu cererea.