Piața imobiliară

Creștere spectaculoasă la nivelul creditelor ipotecare. Motivul unei majorări de 12% a creditului mediu față de 2017

  • Corina Vârlan
    Corina Vârlan
  • 14 mai 2018
  • 4 Min

Cel mai mare broker de credite din România a înregistrat o creștere de 50% în cazul creditelor ipotecare în primul trimestru al anului în curs față de perioada similară a anului trecut.

credite ipotecare

Reprezentanții Kiwi Finance au intermediat în primele trei luni ale lui 2018 credite în sumă totală de 142 de milioane de lei, în creștere cu 39% față de primul trimestru din 2017. Creditele ipotecare au înregistrat o creștere semnificativă, în primul trimestru fiind finalizate 451 de dosare cu un volum de 110 milioane de lei. S-a remarcat astfel o majorare de 50% față de perioada corespunzătoare a anului anterior.

„Cererea solvabilă de credite ipotecare a continuat să crească și în primul trimestru al acestui an. Efervescența proiectelor noi de pe piața imobiliară, deși încă mult sub necesarul de locuințe noi, a alimentat creșterea tranzacțiilor prin credite ipotecare până la cel mai mare nivel din ultimii nouă ani”, a declarat Anca Bidian, CEO al Kiwi Finance.

Aceasta a mai adăugat și că, față de anul trecut, creditul mediu a crescut cu 12%, pe fondul majorării prețurilor imobilelor, în special în zonele premium.

Bidian consideră, totodată, că pe parcursul anului 2018 vom putea observa o creștere a dobânzilor medii.

„Pentru perioada următoare s-ar putea să vedem o ușoară creștere a dobânzilor medii, dar chiar și așa ofertele băncilor continuă să fie la un nivel aliniat cu veniturile populației, pe de o parte, și cu piața imobiliară, pe de altă parte. În opinia mea, acest trend va continua până la finalul acestui an cu o cerere pe creștere atât pentru creditele ipotecare, cât și pentru cele de construcții sau de nevoi personale”, a explicat CEO-ul Kiwi Finance.

Citește și: Anca Bidian, CEO Kiwi Finance – „Nu moare nimeni fără Prima Casă”

Vezi detalii
[addtoany]

Previous Post

Cum răspunzi corect la cele mai dese obiecții venite...

Next Post

Această casă a fost scoasă la vânzare la prețul...
Corina Vârlan

Written by

Corina Vârlan

Cu o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing, s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes atât pentru cei aflați în căutarea unei locuințe, cât și pentru proprietari sau chiriași, pe care îi ține la curent cu cele mai noi informații din sectorul de real estate. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)

Recent Posts

  • Piața imobiliară
    STUDIU Imobiliare.ro: Câtă încredere mai au românii în dezvoltatori și...
    • 25 noiembrie 2025
    • 8 Min
  • Piața imobiliară
    Investițiile publice și private remodelează peisajul urban din Iași: peste...
    • 25 noiembrie 2025
    • 9 Min
  • Piața imobiliară
    Investiții imobiliare de peste 425 milioane euro în România. Cum...
    • 20 noiembrie 2025
    • 4 Min
  • Piața imobiliară
    Volumul lucrărilor de construcții, în creștere la nivel național
    • 20 noiembrie 2025
    • 3 Min
  • Piața imobiliară
    Tranzacție cu criptomonede pe piața rezidențială din Brașov
    • 20 noiembrie 2025
    • 2 Min
  • Piața imobiliară
    Investiție de 130 milioane euro în nordul Capitalei. Ce construiește...
    • 20 noiembrie 2025
    • 3 Min
  • Piața imobiliară
    Indicele Imobiliare.ro: Prețurile apartamentelor se stabilizează în marile orașe, după...
    • 3 noiembrie 2025
    • 6 Min
  • Piața imobiliară
    În cât timp vinzi un apartament? Orașul unde o singură...
    • 30 octombrie 2025
    • 6 Min