Cum era folosit Nicolae Iorga în promovarea de către autoritățile comuniste a ”noii Colentine”, un etalon al Bucureștiului de mâine”.
În ”numai 12 ani”, așa cum se arată într-o broșură de promovare, editată în 1983, a ansamblurilor rezidențiale construite în anii anii ´70-´80 – ceea ce astăzi cunoaștem sub denumirea de ”blocuri comuniste” –, ”noua Colentină” a fost dezvoltată „pe o lungime de trei kilometri, cu pătrunderi laterale până în 500 de metri”. Astfel, ”au fost construite 120 de blocuri de locuințe cu peste 14.000 de apartamente în care trăiesc 50.000 de locuitori, 18.000 de metri pătrați de spații comerciale – în afară de magazinul universal Bucur Obor, care singur însumează aproximativ 40.000 de metri pătrați – precum și alte dotări social-culturale”.
Pentru a lăuda ”realizările”, autorii broșurii nu se dădeau în lături în a folosi numele unor personalități culturale și istorice: ”Cine și cum ar putea identifica actuala arteră de penetrație în oraș pe direcția nord-est, încadrată de la un capăt la altul de siluetele elegante și masive ale blocurilor de locuințe într-o impunătoare desfășurare pe verticală, cu șoseaua de altădată, de-a lungul căreia, după cum observa neobositul explorator al universului românesc, Nicolae Iorga, se înșirau una după alta căsuțe modeste și nu arareori dezolante, pe care nici cea mai vrednică bidinea de gospodină nu reușea să le înveselească?”
Iar dezvoltarea rezidențială din zonă nu s-a oprit la Colentina. ”Strâns legat de prefacerile pe care le-a cunoscut Colentina este și destinul noilor ansambluri Doamna Ghica-Petricani-Teiul Doamnei, care se înscriu ca o complexă operațiune de ordonare urbanistică a unei zone dintre cele mai rămase în urmă din acest punct de vedere.”
Autorii broșurii aveau ceva de spus și criticilor care ar fi putut exista (deși în acea perioadă nu prea existau dezbateri legate de dezvoltarea urbanistică a orașului, așa cum se întâmplă adeseori astăzi – criticile la adresa regimului nu erau tolerate, ci aspru pedepsite, chiar cu închisoarea): ”Căci ordonarea n-a însemnat uniformizare. Cadrul natural a fost pe deplin și trainic pus în valoare. Parcul și lacul Plumbuita și blocurile din jur, inclusiv Palatul Ghica-Tei, minuțios restaurat, sunt numai un exemplu. Reușita acestei acțiuni s-a soldat cu circumscrierea în spațiul bucureștean a unui veritabil colț de litoral.”
Criza imobiliară și evoluția prețurilor
Din punct de vedere al tranzacțiilor imobiliare și al prețurilor locuințelor, anul 2008 a însemnat pentru ”etalonul Bucureștiului de mâine” începutul decăderii, după o perioadă (2005-2008) de ascensiune continuă și susținută.
Astfel , potrivit datelor Imobiliare.ro, în martie 2008 o garsonieră costa, în medie, 82.644 de euro (preț cerut de vânzător), un apartament cu două camere – 114.537 de euro, iar unul cu trei camere avea un preț de aproximativ 137.000 de euro.
În mai 2014, prețul mediu cerut pentru o garsonieră era de 31.375 de euro, în timp ce apartamentele de două și trei camere costau 47.968, respectiv 60.000 de euro. Aceste prețuri sunt cu 62%, 58% și respectiv 56% mai mici decât în martie 2008.
