Cum a fost transformată – parțial – vechea arteră comercială, ”una dintre cele mai vechi structuri ale orașului” , într-o ”splendidă metaforă în beton și sticlă”.
”Încă o splendidă metaforă în beton și sticlă. Încă un argument ce atestă vocația orașului de a-și înnoi și remodela, mereu pe alte planuri, chiar și cele mai vechi structuri ale sale”. Acestea sunt cuvintele prin care autorii unei broșuri editate în 1983 de către autoritățile comuniste ale vremii promovau noua Cale a Moșilor, în fapt doar jumătate din vechea arteră. Cealaltă parte, cuprinsă între Bulevardul Carol I și strada Bărăției, a rămas până în ziua de azi constituită din clădiri vechi și șubrede, unele însă cu valoare arhitecturală.
”Calea Moșilor de ieri, vechiul și atât de îndrăgitul drum al Târgului de Afară, cu prăvălioare, cârciumi și căsuțe, cu forfota sa neistovită ce te ducea, aproape fără să-ți dai seama, în furnicarul nesfârșit al Oborului…”, spun, nu fără talent în ale scrisului, autorii broșurii. ”Iat-o acum transformată radical într-o ipostază ce ne-o face și mai dragă. Întinerită, Calea Moșilor își etalează siluetele zvelte ale blocurilor de locuințe ce însumează 5.480 de apartamente, impunându-se ca o arteră-reper în noua geografie a orașului.”
Spre deosebire de autoritățile de astăzi, cele de atunci se gândeau și la circulația rutieră și la locurile de parcare. ”Circulația intensă din acest punct (intersecția de la Bucur Obor – n.red.) afost rezolvată cu un pasaj rutier denivelat și cu un parcaj de peste 1.000 de autoturisme.” Este adevărat, atunci existau mult mai puține autoturisme, iar în week-end nu circulau toate, ci alternativ (cele cu numere pare într-in week-end, cele cu numere impare în următorul).
Vadul comercial existent în zonă, creat de vechile prăvălii, nu a fost neglijat de autoritățile comuniste: ”După numai trei ani de la începerea lucrărilor de sistematizare, noua arteră păstrând tradiția comercială a vechiului cartier, datorită profilului diversificat de magazine, cu o suprafață de circa 30.000 de metri pătrați, amenajate la parterul blocurilor de locuințe, se remarcă în peisajul bucureștean printr-o compoziție arhitecturală de un farmec aparte”.
Din păcate pentru locuitorii din zonă, în ultimii ani de dinainte de Revoluția din 1989, în aceste magazine nu se prea mai găsea nimic de cumpărat, situație existentă în toate marile orașe ale țării.
Cum au evoluat prețurile
Anii au trecut, iar apartamentele de pe Calea Moșilor au rămas și astăzi în oferta agenților imobiliari. Locuințele din zonă au trecut și ele, în timpul crizei, prin mari reduceri de prețuri.
Astfel , potrivit datelor Imobiliare.ro, în martie 2008 o garsonieră costa, în medie, 100.889 de euro (preț cerut de vânzător), un apartament cu două camere – 141.409 de euro, iar unul cu trei camere avea un preț de aproximativ 172.742 de euro.
În mai 2014, prețul mediu cerut pentru o garsonieră era de 41.952 de euro, în timp ce apartamentele de două și trei camere costau 59.326, respectiv 78.974 de euro. Aceste prețuri sunt cu 58%, 58% și respectiv 54% mai mici decât în martie 2008.