2018 vs 2019 | Evoluție, trenduri, provocări

2018 vs 2019: Mentalitatea cumpărătorului se schimbă. Motivele pentru care 2019 va fi anul stabilității pe piața imobiliară și planurile Conadi pentru proiectul Arcadia Apartments Domenii

  • Corina Vârlan
    Corina Vârlan
  • 17 decembrie 2018
  • 15 Min

Una dintre cele mai importante schimbări observate la nivelul pieței rezidențiale în 2018 a apărut în cazul mentalității cumpărătorului. Acesta a lăsat în urmă vechile criterii pe baza cărora alegea locuința ideală pentru el și a început să își ghideze căutările în funcție de aspecte precum amplasarea favorabilă a unei dezvoltări imobiliare sau gama cât mai largă de facilități pe care o va avea ulterior la îndemână. Esențial a devenit, totodată, prestigiul dezvoltatorului și al investitorilor, în cazul ansamblurilor rezidențiale noi, este de părere Daniela Barbu, Marketing Communications Specialist al companiei de servicii imobiliare integrate Conadi și director de comunicare al proiectului Arcadia Apartments Domenii aflat în construcție în Capitală.

daniela barbu conadi

„Dacă în trecut cumpărătorii erau preocupați de prețul și structura apartamentului, pe parcursul anului 2018 am observat că aceștia au alte criterii clare pe baza cărora fac alegerea – locație, calitatea proiectului, reputația dezvoltatorului și a investitorului”, ne-a declarat Daniela Barbu, menționând, totodată, că atunci când vine vorba despre calitate, aceasta nu trebuie să se regăsească doar la nivelul finisajelor, ci și în adecvarea la nevoile bugetului cumpărătorului căruia i se adresează un proiect imobiliar.

„Pe segmentul mediu-plus cumpărătorii au dobândit, în timp, o cunoaștere mai profundă a pieței rezidențiale, iar acum sunt mai atenți la calitatea locuinței, au o educație financiară la un nivel ridicat și de cele mai multe ori economisesc așteptând momentul și locuința potrivite pentru achiziție”, a mai spus reprezentanta Conadi.

Barbu ne-a explicat și că, odată cu dezvoltarea familiei sale, cumpărătorul se orientează către locuințele aflate în oraș, în vecinătatea unor instituții de învățământ, a parcurilor sau a polilor de business. În cazul bucureștenilor, este importantă și apropierea față de o stație de metrou.

În plus, aceștia au tot mai multe opțiuni, nu doar în Capitală, ci și în marile orașe ale țării, grație numărului în creștere al proiectelor rezidențiale noi dezvoltate aici.

Dezvoltare accelerată pe segmentul mediu-plus în 2018

Reprezentanta Conadi ne-a vorbit, totodată, despre evoluția pieței rezidențiale din România pe parcursul anului 2018. În opinia sa, în această perioadă s-au putut observa semne ale stabilizării pieței, anul fiind marcat, totodată, de o dezvoltare accelerată a segmentului mediu-plus.

„Printre principalele aspecte care au marcat anul 2018 se numără dezvoltarea segmentului rezidențial mediu-plus. Tot mai mulți dezvoltatori și-au manifestat interesul pentru proiecte pe acest segment, lucru care contribuie la creșterea complexității pieței. De altfel, piața prezintă potențial, având în vedere că oferta prezentă încă nu acoperă cererea”, ne-a explicat ea.

Schimbarea comportamentului cumpărătorului, care a pus accent pe calitatea locuirii în alegerea proprietăților, a marcat evoluția sectorului și a făcut ca pentru proiecte să conteze tot mai mult echipa de dezvoltare, este de părere Daniela Barbu.

Un alt aspect de interes observat în cursul anului a fost și cel al creșterii numărului persoanelor care au făcut achiziții în scop investițional, acesta fiind „un important indicator al încrederii în piața imobiliară, în special atunci când investiția este realizată din economii”.

2019, anul stabilității pe piața imobiliară

Evoluția pieței rezidențiale depinde de predictibilitatea mediului economic, de stabilitatea cadrului fiscal și de reglementările privind finanțarea cumpărătorului de locuințe, iar pornind de la contextul economic actual, Barbu spune că se așteaptă ca aceasta să fie una caracterizată de stabilitate în 2019.

„Este prea devreme să discutăm despre o posibilă criză, întrucât piața imobiliară din România este încă în dezvoltare și abia se apropie de maturitate. În primul rând, criza imobiliară este consecința unei crize economice care în contextul globalizării, nu izbucnește în România, ci la nivel global. În plus, mai mulți indicatori arată că piața rezidențială este mai stabilă acum. Creșterea salariilor din ultimii doi ani, precum și a puterii de cumpărare sunt unii dintre cei mai importanți factori”, a explicat reprezentanta Conadi.

În opinia sa și recâștigarea încrederii oamenilor în piața imobiliară este un indicator important în evoluția sectorului. „Dacă acum câțiva ani, oamenii preferau depozitele bancare pentru a economisi, în ultimii 2-3 ani piața rezidențială a devenit o investiție mai profitabilă decât depozitele, datorită randamentelor investiționale mai mari decât dobânzile”, a explicat ea.

Un motiv în plus pentru a fi optimist pentru viitorul pieței este și acela că la dezvoltarea sa contribuie comportamentul și mentalitatea cumpărătorilor.

„În prezent, aceștia dețin educație financiară și aleg cu atenție soluția financiară pentru achiziția unei locuințe. Spre exemplu, mai mulți cumpărători optează pentru credite cu dobânzi fixe. Așadar, având în vedere dinamica tot mai mare a pieței rezidențiale, credem că principala provocare a jucătorilor din piață va fi să se adapteze la potențialii factori influențatori”, a conchis Barbu.

Peste 50% dintre apartamentele aflate în execuție în Arcadia Apartments Domenii, vândute

Pentru Conadi, anul 2018 a fost unul în care compania a marcat momente importante în dezvoltarea pe segmentul rezidențial, focusul principal fiind pus pe Arcadia Apartments Domenii, un proiect de anvergură aflat în apropierea Parcului Herăstrău din Capitală.

„Într-un singur an, cu sprijinul tuturor colaboratorilor, am reușit să punem în aplicare un concept inedit și să conturăm mai mult de jumătate din ceea ce va fi Tărâmul Fericirii, în Domenii. Dacă la finele anului 2017 lucram la structura primului bloc, la sfârșit de 2018 ne apropiem de finalizarea clădirii cu 193 de apartamente și 240 de locuri de parcare, în totalitate subterane. În paralel, avem în execuție alte 3 blocuri cu 334 de apartamente și 403 locuri de parcare”, ne-a declarat reprezentanta Conadi.

ansamblu rezidențial arcadia apartments domenii bucuresti
Foto: Proiect rezidențial Arcadia Apartments Domenii

„Este un moment important pentru noi deoarece marchează concretizarea planurilor pe care le-am început în 2017 și, totodată, îndeplinirea promisiunilor față de investitori, colaboratori și cumpărători. Am parcurs un drum lung și complex de la achiziția terenului, proiectare și autorizare până la construcție, comunicare și vânzări”, a mai adăugat ea.

Daniela Barbu recunoaște că astfel de proiecte de anvergură vin și cu multe provocări, dar spune că toate acestea au fost depășite cu brio.

arcadia apartments domenii proiect rezidential conadi
Foto: Arcadia Apartments Domenii, zona interioară

Cât despre ritmul vânzărilor, ea ne-a explicat că în cazul Arcadia Apartments Domenii acesta a fost unul constant pe parcursul anului și că din totalul apartamentelor aflate în execuție mai bine de jumătate și-au găsit deja cumpărători.

Compania își propune să finalizeze și să livreze anul viitor primele trei blocuri din cadrul ansamblului și să demareze a treia fază a proiectului, iar noi dezvoltări rezidențiale ar putea fi anunțate cât de curând. „Acum pregătim și, poate chiar vom lansa în 2019, alte proiecte rezidențiale, pe care le vom comunica atunci când vom avea toate detaliile”, ne-a mai spus Marketing Communication Specialist-ul Conadi.

Acest articol face parte din proiectul editorial Imobiliare.ro „2018 vs 2019| Evoluție, trenduri, provocări” prin care ne dorim să arătăm adevărata situație a pieței imobiliare din România, să oferim o retrospectivă a anului 2018, dar și perspectivele pentru 2019 în domeniu, așa cum sunt văzute ele prin prisma unora dintre cei mai mari jucători care activează în țara noastră.

Cumpărătorul nu mai vrea doar o casă, ci sentimentul de „acasă”. Cum a evoluat piața finisajelor și care vor fi tendințele anului viitor, în opinia CEO-ului Tempini România

Piața rezidențială din Timișoara este tot mai atractivă. Vlad Vela, Vox Property Group, despre evoluția prețurilor și planurile pentru primul „oraș pe verticală” din România

Ce se va întâmpla cu prețurile anul viitor și care va fi atuul dezvoltatorilor? Daniel Tudor, CEO The Concept: Vești proaste vin de la cei care nu sunt pregătiți să facă față provocărilor

Vezi detalii
[addtoany]
Gigi Nacev Tempini Romania

Previous Post

2018 vs 2019: Cumpărătorul nu mai vrea doar o...

Next Post

2018 vs 2019: Maggie Kitshoff, Prime Kapital, despre primele...
Maggie Kitshoff director residential prime kapital
Corina Vârlan

Written by

Corina Vârlan

Cu o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing, s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes atât pentru cei aflați în căutarea unei locuințe, cât și pentru proprietari sau chiriași, pe care îi ține la curent cu cele mai noi informații din sectorul de real estate. (Contact: corina.varlan@imobiliare.ro)

Recent Posts

  • Stelian Grigore Sud Rezidential
    2018 vs 2019 | Evoluție, trenduri, provocări
    2018 vs 2019: Evoluția pieței și provocări în viitor. Stelian...
    • 29 decembrie 2018
    • 17 Min
  • Bogdan Ivan ADIRU
    2018 vs 2019 | Evoluție, trenduri, provocări
    2018 vs 2019: Marile provocări pentru dezvoltatori în 2018 și...
    • 28 decembrie 2018
    • 19 Min
  • 2018 vs 2019 | Evoluție, trenduri, provocări
    2018 vs 2019: Piața rezidențială din București, dinamică și cu...
    • 27 decembrie 2018
    • 12 Min
  • Liliana-Tene-Coresi-Avantgarden-Brasov
    2018 vs 2019 | Evoluție, trenduri, provocări
    2018 vs 2019: Anul viitor va aduce o maturizare a...
    • 26 decembrie 2018
    • 16 Min
  • Catalin Priscornita Blitz Imobiliare
    2018 vs 2019 | Evoluție, trenduri, provocări
    2018 vs 2019: Evoluția pieței rezidențiale din Cluj. Cătălin Priscorniță,...
    • 25 decembrie 2018
    • 9 Min
  • Alexandra Jivan GDPR
    2018 vs 2019 | Evoluție, trenduri, provocări
    2018 vs 2019: GDPR și agențiile imobiliare. Alexandra Jivan, Hațegan...
    • 24 decembrie 2018
    • 22 Min
  • Ovidiu Lăzărescu Eugene Estate Timișoara
    2018 vs 2019 | Evoluție, trenduri, provocări
    2018 vs 2019: O stabilizare a prețurilor, așteptată în Timișoara....
    • 23 decembrie 2018
    • 7 Min
  • Razvan-Popa actual real estate
    2018 vs 2019 | Evoluție, trenduri, provocări
    2018 vs 2019: Prețurile vor stagna în Constanța în prima...
    • 22 decembrie 2018
    • 7 Min