Imobiliare.ro HUB 2025, cel mai important eveniment dedicat pieței imobiliare din România, aduce o surpriză de proporții: o conversație inspirațională despre curaj, autenticitate și succesul real, cu invitați de excepție din lumi diferite, dar unite de același numitor comun – performanța.
Miercuri, 28 mai, la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian,” într-o sesiune inedită, Ștefana Todică – jurnalist de profesie, îi invită la un dialog unu la unu pe două dintre cele mai puternice voci ale excelenței românești: Ana-Maria Brânză, campioană olimpică la scrimă, și Florin Piersic Jr., actor, regizor și scriitor.
Această discuție va pune sub lupă ce înseamnă cu adevărat să reușești, indiferent de scenă: sport, artă sau business.
Temele esențiale ale dialogului:
- Talentul este suficient sau munca grea face diferența?
- Cât contează norocul și unde începe rolul disciplinei?
- Cum arată autenticitatea într-o lume în care presiunea e constantă?
- Greșelile și eșecurile: obstacole sau pași necesari în drumul spre succes?
Ana-Maria Brânză este una dintre cele mai iubite și respectate sportive ale României, campioană olimpică, mondială și europeană la scrimă. A demonstrat, pe podiumuri internaționale, că perseverența, disciplina și modestia pot conviețui cu excelența. Totodată aceasta este un exemplu de leadership feminin și un model pentru noile generații.
Florin Piersic Jr. – actor, regizor, scenarist și scriitor, Florin Piersic Jr. a ales să-și croiască drumul în afara tiparelor. Cu un stil artistic curajos și o viziune personală despre artă și viață, el aduce pe scenă povești care ating, provoacă și inspiră.
Participarea este gratuită – dar locurile sunt limitate!
Acest moment face parte din agenda evenimentului Imobiliare.ro HUB 2025, cel mai important hub de networking, inovație și leadership din industria imobiliară din România. Accesul este gratuit, însă numărul de locuri este limitat, iar interesul este ridicat.
Rezervă-ți locul acum, accesând linkul.
Locație: Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
Data: 28 mai 2025
Ora: 09:00
Evenimentul este susținut de partenerii: REBS, Wallberg, Nord One, Cloud 9 Residence, MG, Akcent City și Mobexpert.