Light Dark

Aproximativ 150 de profesioniști în imobiliare au luat parte la întâlnirea dedicată lor organizată de Imobiliare.ro în Sibiu. Atingem, astfel, un nou record pe plan local.

Prima întâlnire dedicată 100% profesioniștilor din sectorul de real estate care activează pe piața din Sibiu a fost organizată de Imobiliare.ro în anul 2019. Pe atunci sărbătoream deja 10 ani de evenimente prin intermediul cărora ne propuneam să venim în sprijinul comunității cu informații de calitate, oportunități de networking și noutăți.

Misiunea noastră a rămas aceeași și astăzi, dar întâlnirile regionale s-au dezvoltat pas cu pas și au ajuns la un nou nivel.

Dacă în 2019 ne-au fost alături aproape 80 de agenți imobiliari și dezvoltatori de pe plan local, în prezent circa 150 de participanți au fost prezenți în sală pentru a afla cele mai noi date despre mersul pieței rezidențiale locale, dar și informații despre evoluția pieței de creditare.

Cel mai așteptat moment al evenimentului Imobiliare.ro HUB Sibiu a fost, și de această dată, panelul de dezbateri. Au luat parte la discuțiile moderate de Răzvan Ionescu, CCO Imobiliare.ro, Carmen Olăreanu – manager Paltinul Imobiliare cu 20 de ani de experiență în imobiliare, Ionel Oglan – owner Oglan Imobiliare care activează în domeniu de 16 ani și Cătălin Crăciun – broker Taboo Imobiliare care lucrează în real estate din 2017 și reprezintă „Agenția imobiliară a anului 2022” pe plan local.

Printre speakerii care au urcat pe scena Imobiliare.ro HUB Sibiu s-a numărat și Cătălin Priscorniță, CEO-ul Blitz, brand cu 13 ani de prezență pe piața imobiliară și un mix de birouri proprii și agenții în sistem de franciză deschise în peste 20 de orașe din țară. Priscorniță a fost desemnat, în cadrul galei Imobiliare.ro Awards, „Antreprenorul anului 2022 în Imobiliare” .

Principalele concluzii de la Imobiliare.ro HUB Sibiu

Cele mai noi informații legate de evoluția pieței rezidențiale din Sibiu au fost prezentate în cadrul evenimentului Imobiliare.ro HUB de Andreea Popa, Senior Consultant Imobiliare.ro Market 360.

  • cererea pentru apartamentele scoase la vânzare în Sibiu a crescut în 12 luni cu 7%; în trimestrul III aproape 3.200 de potențiali cumpărători și-au căutat un apartament în Sibiu pe Imobiliare.ro
  • oferta de pe plan local a scăzut în același interval de timp cu 7%; scăderile sunt mult mai importante dacă analizăm oferta de apartamente intrate nou în piață
  • prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare în Sibiu a ajuns la 1.464 de euro/mp util, conform Imobiliare.ro Market 360
  • cererea pentru apartamentele disponibile la închiriere este la nivel local în creștere; circa 3.900 de potențiali chiriași și-au căutat doar în trimestrul III al acestui an un apartament de închiriat în Sibiu pe Imobiliare.ro
  • oferta de apartamente de închiriat a crescut cu 16% în trimestrul al III-lea comparativ cu situația înregistrată în trimestrul al II-lea din 2023
  • chiriile s-au majorat semnificativ pe plan local în ultimele 12 luni; prețul mediu solicitat de proprietari a ajuns la 383 de euro/lună.

Au fost prezentate și detalii despre evoluția pieței de creditare la nivel național, prin intermediul colegilor de la Imobiliare.ro Finance, brokerul de credite din cadrul grupului Imobiliare.ro.

  • valoarea medie a unui credit nou a ajuns în 2023 la 65.188 de euro (+0,9% vs 2022)
  • valoarea medie a unei refinanțări a fost în 2023 de 61.352 de euro
  • durata medie a tranzacției cu credit a scăzut de la 92 de zile la 67 de zile
  • rata medie pentru un credit nou de valoare medie a ajuns la 2.028 de lei de la 2.145 de lei în 2022.

Mai jos, principalele concluzii ale speakerilor care au urcat pe scena Imobiliare.ro HUB Sibiu.

Ionel Oglan, Oglan Imobiliare – Piața rezidențială își continuă evoluția într-un mod destul de favorabil pentru cei din domeniu, în ciuda provocărilor la care a fost supusă în ultimul timp. Cu toate acestea, comportamentul cumpărătorului a înregistrat unele modificări. La fel și cel al vânzătorului, iar agenții imobiliari trebuie să se adapteze pentru a-și continua cu succes activitatea. Detalii aici.

Carmen Olăreanu, Paltinul Imobiliare – Investițiile în imobiliare nu au mai fost în prima parte a acestui an în prim-plan, cel puțin în Sibiu. Piața chiriilor a înregistrat, în schimb, o creștere semnificativă. Articolul integral aici.

Cătălin Crăciun, Taboo Imobiliare – Mulți dintre cei care au anticipat în ultimii ani apariția unei crize în domeniul imobiliar și au așteptat scăderi mari la nivelul prețurilor locuințelor în acest context, au ajuns la concluzia că sunt departe de adevăr. Prețurile apartamentelor scoase la vânzare în Sibiu au înregistrat majorări importante. Mai multe aici.

Cătălin Priscorniță, Blitz – De anul trecut și până în prezent nu au existat neapărat obstacole semnificative în spectrul imobiliar. CEO-ul rețelei prezente în peste 20 de orașe din țară este optimist în privința oportunităților de care pot profita jucătorii din domeniu, cât timp au modul de gândire potrivit unui lider. Detalii aici.

Seria de evenimente regionale Imobiliare.ro HUB se încheie în curând. Ultima întâlnire locală a profesioniștilor care activează în sectorul de real estate va fi organizată, pe 26 octombrie, în Iași la Hotelul Pleiada. Participarea este gratuită, dar condiționată de înscriere. Rezervă-ți acum locul!

Partenerii evenimentului Imobiliare.ro HUB Sibiu vin, totodată, în întâmpinarea participanților cu oferte speciale.

CTP, cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de proprietăți imobiliare logistice și industriale din Europa Continentală, în funcție de suprafața închiriabilă brută, le propune profesioniștilor în real estate o oportunitate de colaborare. Se oferă comision la fiecare lead finalizat la închirierea de spații logistice. Află detalii aici.

Delta Studio, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții și servicii integrate pentru interioare din România, oferă bonusuri partenerilor Imobiliare.ro pentru clienții aduși în showroom care contractează o colaborare de amenajare interioară. Informații suplimentare aici.

Axis – Mobility & Holiday, parte a grupului Autoklass, le oferă partenerilor Imobiliare.ro 10% reducere la pachetele de rental accesate. Poți alege mașina potrivită pentru nevoile tale dintr-o selecție de 150 de vehicule. Mai multe detalii aici.