Am stat de vorbă cu Gabriel Voicu, director New Homes Division Coldwell Banker Affiliates of Romania, despre cum va evolua piața rezidențială bucureșteană în următoarele trei luni.
CPI: Cum credeți că va evolua piața rezidențială bucureșteană în următoarele trei luni?
Suplimentarea fondurilor destinate achizițiilor de locuințe prin programul Prima Casă, anunțată pentru jumătatea lunii septembrie, va fi de bun augur pentru evoluția pieței, ținând cont de fondurile reduse disponibile în acest moment.
În plus, ultimele săptămâni au adus mai multe decizii de revenire la un nivel redus pentru avansurile la credite ipotecare din partea unora din principalele bănci de pe piața locală, înlesind astfel achiziționarea unei locuințe pentru cei care nu doresc să aștepte suplimentarea plafonului de Prima Casă – sau pentru cei care nu sunt eligibili pentru un credit de acest tip.
Astfel, dacă plafonul de garanții va fi suplimentat iar instituțiile finanțatoare vor reveni la un nivel de avans mai redus pentru credite ipotecare, estimăm că trendul ascendent al numărului de tranzacții va continua – datele oficiale indică o creștere a numărului de tranzacții cu aproape 10% în primul semestru din 2016 versus perioada similară din 2015.
CPI: Care este situația vânzărilor de locuințe în prezent și cum credeți că vor evolua în perioada următoare?
S-au împlinit recent trei luni de la adoptarea Legii dării în plată și putem observa că șocul resimțit pe piața redizențială a fost mai redus decăt se estima inițial – în special în privința numărului de persoane care vor alege să dea în plată. În același timp, epuizarea plafonului destinat Prima Casă este mai importantă pentru piața rezidențială locală, ținând cont că Prima Casă reprezintă principala metodă de achiziționare pe segmentul low & mass market, segment care deține aproximativ 53% din oferta pusă în acest an de dezvoltatori pe piața rezidențială din București.
În această perioadă, dezvoltatorii care au avut stoc vandabil de locuințe finalizare au înregistrat vânzări foarte bune și, în același timp, unii dezvoltatori au găsit modele de business alternative prin care au reușit să înregistreze vânzări similare cu perioada ianuarie – mai.
CPI: Cum simțiți efectele legii dării în plată și cum credeți că va afecta ea vânzările de locuințe în perioada imediat următoare?
Legea dării în plată a avut un efect în special pe segmentul achizițiilor prin credite ipotecare, existând și un efect, mai redus, pe segmentul mass market, o parte din cei care nu au mai putut accesa un credit prin Prima Casă nefiind eligibili pentru noile condiții impuse de instituțiile finanțatoare.
Pe de altă parte, relaxarea condițiilor de creditare pe segmentul ipotecare, suplimentarea anunțată a plafonului Prima Casă și menținerea perspectivelor macroeconomice bune vor reprezenta factori pozitivi pentru piața rezidențială, într-un context în care cererea existentă se menține la un nivel ridicat și la un grad de accesibilitate foarte bun.