Light Dark

Anul 2023 a fost marcat de numeroase provocări, iar 2024 a început cu o majorare a cotei reduse de TVA de la 5% la 9% pentru locuințele de până la 600.000 de lei, măsură care poate fi considerată a fi o adevărată nedreptate pentru românii care își doresc să devină proprietarii unui apartament nou, este de părere Liria Themo, Marketing Manager al Atria Urban Resort, proiect din București cu 1.400 de apartamente și o valoare totală de 120 de milioane de euro. Iată cum vede ea și evoluția prețurilor locuințelor pe parcursul acestui an.

“Pentru domeniul imobiliar și nu numai, anul 2023 a fost un an dificil, cu provocări venite din surse variate – dobânzi, blocaje apărute la nivelul autorizațiilor de construire și la nivelul planurilor urbanistice din București, creșteri ale prețurilor din cauza materialelor de construcții care, în urmă cu un an, au cunoscut scumpiri importante, zvonuri legate de creșterea TVA care în octombrie s-au adeverit”, ne-a declarat Liria Themo.

Majorarea cotei reduse de TVA începând cu 1 ianuarie este o nouă provocare ce își va pune amprenta atât pe cumpărători, cât și pe dezvoltatori, este de părere reprezentanta proiectului Atria Urban Resort. Aceasta a ținut să adauge, însă, că problema TVA-ului nu va influența în mod special activitatea în cadrul ansamblului pe care îl reprezintă, pentru apartamentele disponibile urmând să se aplice la prețul de bază un TVA de 9%.

Este mai mult o nedreptate pentru oamenii care deși își doresc un apartament nou totuși vor lua în considerare achiziționarea unui apartament vechi, cu toate problemele aferente. Concurența vine din piața veche. Păcat”, a mai adăugat Themo.

Aceasta a dat și un exemplu întâlnit recent. O clientă a venit să cumpere un apartament cu 2 camere alături de o prietenă care achiziționase un apartament vechi cu 9 luni înainte, în zona Gara de Nord, cu suma de 59.000 de euro. Ea investise peste 35.000 de euro în renovări, dar nu știa dacă va avea în această iarnă apă caldă și căldură pentru că nu locuința nu era dotată cu centrală proprie.

“Încălzirea cu aerotermă și spălatul din ligheane este nefiresc în secolul nostru într-o țară europeană. În loc să încurajeze înlocuirea fondului locativ, Guvernul crează o concurență prin aceste creșteri de taxe“, a ținut să sublinieze Marketing Managerul Atria Urban Resort.

Ea a discutat și despre recenta eliminare a facilităților fiscale pentru angajații din domeniul construcțiilor, despre care spune că va duce la creșterea prețurilor. “Este o dublă lovitură adusă cumpărătorului. Este un efect de domino, nu putem construi fără muncitori, fără ingineri, fără constructori, la fel nu putem coace o pâine fără făină. Dacă făina se scumpește, cu siguranță și pâinea va avea alt preț”, a mai adăugat Thermo.

Cum vor evolua prețurile anul acesta?

Modificările fiscale vor influența evoluția prețurilor în 2024, este de părere Marketing Managerul proiectului Atria Urban Resort.”Noua cotă TVA este o lovitură, care afectează cumpărătorii și dezvoltatorii, iar creșterea taxelor pentru cei care activează în domeniul construcțiilor va impacta și, cu siguranță, se va regăsi în prețul final“, a declarat Liria Themo.

“Presupunem că vor fi dezvoltatori mai mici care vor avea greutăți în a gestiona aceste creșteri de prețuri sau vor amâna decizia de a construi în condițiile actuale”, a ținut să adauge ea.

Reprezentanta Aria Urban Resort, ansamblu dedicat segmentului middle market situat în sectorul 1 al Capitalei, este de părere că persoanele care au o nevoie de locuire ar trebui să acționeze cât mai rapid. “Prima lecție de economie analizează relația dintre cerere și ofertă. Considerăm că trendul prețurilor va rămâne ascendent. Sperăm că cei care își caută să achiziționeze o locuință să nu amâne prea mult și Bucureștiul să nu ajungă un oraș inaccesibil pentru segmentul pentru care dezvoltăm, să nu fie nevoiți oamenii să închirieze. Deocamdată, raportat la salariile din București, conform studiilor, apartamentele noastre sunt accesibile ca preț și acest lucru ne bucură”, a explicat Themo.

Ce aduce 2024 pentru Atria Urban Resort?

Anul 2024 va aduce pentru Atria Urban Resort finalizarea fazei III de dezvoltare și autorizarea fazei IV.

“Existând un deficit din prisma proiectelor finalizate în acest segment de piață, ne așteptăm să fie interes în continuare din partea cumpărătorilor“, a adăugat Liria Thermo.

Aceasta a mai adăugat că, în contextul modificării cotei reduse de TVA, garsonierele duble din proiect, cu o suprafață de 50 de mp și balcoane de 10-12 mp, au început să atragă din ce în ce mai mult interes din partea potențialilor cumpărători.

Avem o proporție de aproximativ 35%-40% de persoane care cumpără cu fonduri proprii și preferă să investească în domeniul imobiliar, ca protecție în perioade inflaționiste”, a explicat Marketing Managerul Atria Urban Resort.

“Am atras familii și tineri chibzuiți, de o calitate formidabilă, care se bucură de alegerea făcută. Chiriile obținute sunt, de asemenea, mai mari decât în zona Pajura- Bucureștii Noi datorită calității construcției și a spațiilor comune“, a concluzionat ea.