Dezvoltare profesională Piața imobiliară

Cele trei E-uri esențiale în meseria de broker imobiliar

  • Andrei Panait
    Andrei Panait
  • 29 septembrie 2014
  • 6 Min

Iulian Niculae, owner Victoria Consult, a prezentat, la ”Clubul Profesioniștilor în Imobiliare” de la Constanța, ”practica celor trei elemente”. Care sunt acestea?

Iulian NiculaeLui Iulian Niculae (foto stânga), owner Victoria Consult, i-au fost necesare peste două decenii de experiență pentru a sintetiza, în trei cuvinte, de unde vine succesul în meseria de broker imobiliar.

Iulian Niculae a început activitatea ca agent în toamna lui 1993, pe când era student la Politehnică. ”Aveam nevoie de o slujbă, așa că am luat «România Liberă» (ziarul era cumpărat, în acea perioadă, mai ales pentru consistenta sa rubrică de anunțuri de mică publicitate – n.red.) și m-am uitat la anunțuri”, le-a povestit Iulian Niculae brokerilor imobiliari constănțeni prezenți la ”Clubul Profesioniștilor în Imobiliare”organizat săptămâna trecută în orașul de la malul mării.

A ajuns astfel la o agenție imobiliară. ”Toși agenții stăteau la o masă și răspundeau, pe rând, la telefon. În prima zi, mie nu mi-a venit rândul: am fost să iau pizza, suc, merdenele și covrigi pentru colegi”, își amintește, amuzat, Iulian Niculae, care însă și-a setat un obiectiv în acea primă zi ca agent imobiliar. ”M-am gândit că, dacă nu sunt eficient în 30 de zile, să renunț la job.”

Și, deși nu a reușit să-și atingă acel prim obiectiv, Iulian Niculae nu a renunțat la meserie, iar astăzi este unul dintre cei mai vechi brokeri imobiliari din branșă. Ce a învățat în cele peste două decenii care s-au scurs de atunci? Foarte multe lucruri, pe care a reușit să le sintetizeze într-o prezentare de 43 de minute, axată în jurul celor trei elemente care determină succesul unui agent: eficiența, entuziasmul, empatia.

Iulian Niculae 2Pentru a fi eficient, un agent imobiliar trebuie să se asigure că are un număr suficient de lead-uri, dintre care o parte să se transforme în vizionări, iar din vizionări o parte să se transforme în tranzacții. ”Prea multe lead-uri înseamnă ineficiență, pentru că nu ai timp să te ocupi de toate, iar prea puține înseamnă clienți necalificați, care nu aduc tranzacții. Ajustați numărul de lead-uri prin marketing!”, spune Iulian Niculae

Deși nu trebuie să te ocupi de toate lead-urile, ci doar de acelea venite din partea unor clienți calificați, este important să răspunzi tuturor, prin mail sau telefon, în cel mult o oră de la inițierea contactului de către client. ”Denotă profesionalism”, punctează Iulian Niculae. O altă modalitate de a-ți crește eficiența este să oferi feedback săptămânal clientului, să-i transmiți ce ai făcut pentru el în cele șapte zile scurse de la ultima astfel de informare.

Atunci când răspunde unui lead venit din partea clientului, agentul imobiliar trebuie să o facă cu entuziasm, întrucât acesta este una dintre așteptările clientului potențial.

Nu în ultimul rând, agentul imobiliar trebuie să manifeste emaptie față de client, adică să înțeleagă nevoile acestuia, să se pună în locul lui și să acționeze în consecință. ”Pentru cei mai mulți dintre clienți, achiziția unei locuințe este cea mai importantă investiție din viață”, subliniază Iulian Niculae.

Vezi detalii
[addtoany]

Previous Post

Imobiliare.ro lansează Analiza Comparativă de Piață

Next Post

Cine sunt și ce fac managerii de produs din...
Andrei Panait

Written by

Andrei Panait

Senior editor

Recent Posts

  • Piața imobiliară
    STUDIU Imobiliare.ro: Câtă încredere mai au românii în dezvoltatori și...
    • 25 noiembrie 2025
    • 8 Min
  • Piața imobiliară
    Investițiile publice și private remodelează peisajul urban din Iași: peste...
    • 25 noiembrie 2025
    • 9 Min
  • Piața imobiliară
    Investiții imobiliare de peste 425 milioane euro în România. Cum...
    • 20 noiembrie 2025
    • 4 Min
  • Piața imobiliară
    Volumul lucrărilor de construcții, în creștere la nivel național
    • 20 noiembrie 2025
    • 3 Min
  • Piața imobiliară
    Tranzacție cu criptomonede pe piața rezidențială din Brașov
    • 20 noiembrie 2025
    • 2 Min
  • Piața imobiliară
    Investiție de 130 milioane euro în nordul Capitalei. Ce construiește...
    • 20 noiembrie 2025
    • 3 Min
  • Piața imobiliară
    Indicele Imobiliare.ro: Prețurile apartamentelor se stabilizează în marile orașe, după...
    • 3 noiembrie 2025
    • 6 Min
  • Piața imobiliară
    În cât timp vinzi un apartament? Orașul unde o singură...
    • 30 octombrie 2025
    • 6 Min