Light Dark

HILS Development a obținut pre-certificare Green Homes pentru proiectul HILS Sunrise situat în apropierea stației de metrou Anghel Saligny din zona Theodor Pallady. Acesta urmează să fie, potrivit dezvoltatorului, primul proiect certificat Green Homes din estul Capitalei.

Investiția totală, în valoare de 3 milioane de euro, include costurile de pre-certificare, dar și costurile aferente tehnologiile și facilităților necesare conformării la standardul Green Homes. Proiectul va reduce consumul de energie și emisiile de gaze cu efect de seră și va utiliza mai puțină apă, generând totodată mai puține deșeuri.

“HILS Sunrise marchează o evoluție remarcabilă pentru viziunea noastră de a construi la scară mare nu doar pentru acum, ci și pentru mâine. Proiectul are toate ingredientele să devină un studiu de caz pentru industria dezvoltărilor rezidențiale din România – atât prin amploare, cât și prin complexitatea tehnologiilor folosite – de la regenerarea și curățarea terenului până la reducerea impactului asupra mediului atât pe durata construcției, cât mai ales pe durata de utilizare a locuințelor”, a declarat Iulia Iana, Marketing Director HILS Development.

Complexul rezidențial cuprinde patru clădiri cu 704 apartamente și dispune de 600 de locuri de parcare, dar și de facilități pentru vehicule electrice, spații de depozitare pentru biciclete și soluții eficiente de irigare și reciclare. Materialele de construcție folosite au, de asemenea, un conținut redus de compuși organici volatili.

Certificarea Green Homes este acordată de Romania Green Building Council (RoGBC), asociație ce promovează responsabilitatea față de mediu și eficiența energetică pe durata ciclului de viață a unei clădiri. Peste 50 de proiecte rezidențiale cu mai bine de 10.000 de locuințe din toată țara, cu o valoare de aproximativ 2 miliarde de euro, au fost certificare sau sunt în curs de a obține certificarea Green Homes.

Conform RoGBC, proprietarii unei locuințe certificate Green Homes pot economisi anual până la 744 de euro datorită costurilor reduse de energie și dobânzilor mai mici plătite, facilitarea achiziției acestor locuințe fiind realizată prin intermediul programului Ipoteca Verde.